Știrile actuale, politice, sociale, externe - doar cu sinteza
Igor Dodon și Maia Sandu, cei doi candidați la alegerile prezidențiale, ar urma să se întâlnească miercuri, 11 noiembrie, la unica dezbatere electorală
Invitat la o emisiune televizată, Igor Boțan a declarat că Renato Usatîi ar putea fi ”balamaua” care ar deschide ușa spre alegerile anticipate.
După numărarea aproape completă a voturilor exprimate în cadrul alegerilor prezidențiale din SUA, este tot mai evident că noul președinte american va fi
Criptomoneda bitcoin a urcat joi la peste 15.000 de dolari, atingând cel mai ridicat nivel consemnat după 1 ianuarie 2018, pe fondul incertitudinilor provocate
În anul 2021, indiferent de rezultatele alegerilor din 15 noiembrie, noi trebuie să asigurăm dizolvarea Parlamentului și organizarea alegerilor parlamentare
Candidatului independent la alegerile prezidențiale, Igor Dodon, speră că va fi susținut de electoratul lui Renato Usatîi în turul doi al alegerilor.
„Avem acum o șansă, probabil unica în ultimii 30 de ani, să ne unim și să oferim acestei țări oportunitatea unui progres social și economic, a unui parcurs
Candidatul independent, președintele în exercițiu Igor Dodon susține că, în cadrul campaniei electorale pe care a avut-o pentru turul I al alegerilor prezidențiale
Întrunit în cadrul Biroului Permanent Central, Partidul Liberal Democrat din Moldova constată că scrutinul din 1 noiembrie 2020 a permis, în linii mari
Alte 1059 cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate astăzi în Republica Moldova. Din numărul total de cazuri, 5 cazuri sunt de import (Federația
Rezultatele acestor alegeri reprezintă un semnal de alarmă pentru Igor Dodon și PSRM, cărora le-a scăzut ratingul, pe fonul dezamăgirii alegătorilor.
Deputatul PAS, Igor Grosu, s-ar putea alege cu un dosar penal pentru că le-a blocat accesul moldovenilor din stânga Nistrului la urnele de vot.

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.