DOC// Cum va fi sărbătorit Hramul Orașului în acest an. Primăria Chișinău a prezentat programul festiv
DOC// Cum va fi sărbătorit Hramul Orașului în acest an. Primăria Chișinău a prezentat programul festiv
Primăria municipiul Chișinău prezintă Programul acțiunilor și manifestărilor cultural – artistice planificate pentru joi, 14 octombrie 2021, dedicate sărbătorii
sinteza.org
Banca Mondială oferă 24 de milioane de euro pentru modernizarea universităților din țara noastră
Mai multe universități și colegii din țară vor primi finanțare în cadrul Proiectului Învățământul Superior din Moldova, implementat de Ministerul Educației
sinteza.org
Zeci de agenți economici au fost sancționați pentru nerespectarea măsurilor anti-COVID
Zeci de agenți economici au fost sancționați pentru nerespectarea măsurilor anti-COVID
În perioada 7-10 octombrie, ofițerii Direcției investigații complexe a Inspectoratului Național de Investigații au efectuat un șir de acțiuni în vederea
sinteza.org
Strigătul de disperare al familiei unui moldovean de 33 de ani DECEDAT în Germania
Strigătul de disperare al familiei unui moldovean de 33 de ani DECEDAT în Germania
La data de 9 octombrie 2021, soroceanul Petru Ghilețchi, în vârstă de 33 de ani, s-a stins din viață fiind la muncă în Germania, scrie 
sinteza.org
DOC// Postul de televiziune Jurnal TV ar fi primit finanțare din partea PSRM în valoare de peste 245 de mii de euro
DOC// Postul de televiziune Jurnal TV ar fi primit finanțare din partea PSRM în valoare de peste 245 de mii de euro
Postul de televiziune Jurnal TV a primit finanțare din partea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova în valoare de peste 245 de mii de euro (circa
sinteza.org
Cumpărătorul declarat al oficiilor miliardarului Stati ar fi o companie ce oferă servicii de contabilitate celor care doresc să devină rezidenți ai Moldova IT Park
Cumpărătorul declarat al oficiilor miliardarului Stati ar fi o companie ce oferă servicii de contabilitate celor care doresc să devină rezidenți ai Moldova IT Park
Scandalul în jurul tranzacției uneia dintre cele mai mari clădiri de oficii ale miliardarului Stati, amplasată pe bulevardul Ștefan cel Mare, despre care
sinteza.org
Ion Ceban: Este așa o modă în Chișinău – să vii cu Porsche-ul sau cu Range Rover-ul și să arunci sacul cu gunoi din mers, indiferent că nimerește în coș sau nu
Ion Ceban va propune ca municipalitatea să ofere premii sportivilor Victor Ciobanu și Irina Rîngaci
Primarul general Ion Ceban a adus felicitării sportivilor care au dus faima Moldovei peste hotare. Ceban spune că va veni cu inițiativa ca municipalitatea
sinteza.org
O tânără de 21 de ani, din Edineț, a fost răpusă de Covid-19
În instituțiile de învățământ a crescut numărul infectărilor cu COVID-19
Andrei Pavaloi, șef interimar al Direcției Educație, Tineret și Sport a declarat, în ședința on-line de astăzi a serviciilor primăriei, că în urma controalelor
sinteza.org
COVID-19// Nu mai sunt locuri în secțiile de terapie intensivă, iar prognozele responsabililor de la Sănătate sunt deloc optimiste
COVID-19// Nu mai sunt locuri în secțiile de terapie intensivă, iar prognozele responsabililor de la Sănătate sunt deloc optimiste
Nu mai sunt locuri în secțiile de terapie intensive iar prognozele responsabililor de la Sănătate sunt deloc optimiste. Despre aceasta a anunțat primarul
sinteza.org
Școlile, grădinițele, dar și instituțiile medicale din Capitală vor fi conectate la căldură
Școlile, grădinițele, dar și instituțiile medicale din Capitală vor fi conectate la căldură
Despre asta a anunțat astăzi primarul Capitalei, Ion Ceban, la ședința operativă a Primăriei. Ion Ceban susține că, în prezent, în grădinițe și școli este
sinteza.org
Opt vehicule din Republica Moldova au fost confiscate de poliția română: Transportau persoane ilegal
Opt vehicule din Republica Moldova au fost confiscate de poliția română: Transportau persoane ilegal
Având în vedere evenimentele rutiere în care au fost implicate în ultimul timp autovehicule transport persoane care tranzitează județul Suceava, având
sinteza.org
Veste bună pentru cei care vor să viziteze Italia. Carantina pentru intrarea în țară a fost redusă semnificativ
Atenționare pentru cetăţenii care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Italia
Atenționare pentru cetăţenii care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Italiană. Luni, mai multe organizaţii sindicale vor organiza
sinteza.org