LIFESTYLE
Dacă ești la dietă, dar vrei să te bucuri de delicioasele clătite, poți încerca această variantă sănătoasă. Ai nevoie doar de trei ingrediente.
Multe persoane cred că laptele se numără printre cele mai sănătoase alegeri alimentare pe care le-ar putea face. Însă, specialiștii au tras un semnal de
Cea mai veche hartă din lume a fost descoperită de o echipă de cercetători francezi. Este veche de 4.000 de ani, este bătută într-o piatră cu lungimea
Actul sexual ar trebui să fie exclusiv plăcere. Însă nu este întotdeauna așa. În unele situații el este însoțit de durere, iar această durere în majoritatea
La cei şapte ani ai său, motanul Omar din rasa Maine Coon, este deja vedetă pe Instagram. Acesta măsoară 1,20 m şi a ajuns la greutatea de 15 kg.
Viaţa sexuală a lui Hitler a fost comentată adesea şi s-au făcut multe speculaţii despre acest subiect. Dosarele declasificate de CIA, de pildă, ne dezvăluie
Când scriitorul şi ilustratorul a peste 60 de cărţi, Theodor Seuss Geisel, cunoscut sub numele de Dr. Seuss, a adus la viaţă personajul Grinch, nu i-a
Celebru în toată lumea, cocktailul Bloody Mary are origini incerte şi există câteva legende ţesute în jurul acestei băuturi pe bază de votcă şi suc de roşii.
De câte ori ţi s-a întâmplat să ai poftă de ceva dulce, dar să renunţi la idee pentru că nu vrei să porneşti cuptorul, mai ales vara? Da, poţi apela la
Venirea primaverii si vremea capricioasa de afara ne da tuturor batai de cap. Nu stii cum sa te mai imbraci, ce sa mai pui, ce sa mai scoti si, astfel
Dacă crezi că scapi de bacterii prin spălarea acestor alimente, mai gândeşte-te. Carnea de pui, de exemplu, nu este indicat să o clăteşti sub jet de apă
Oricât de promiţătoare sau distractive ar fi unele ritualuri de fertilitate, dacă încerci de mai bine de un an să ai un copil, apelează la un medic specialist

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.