LIFESTYLE
Maestrul Nicolae Botgros s-a refăcut după infectarea cu SARS-CoV-2, însă acesta și-a amintit de clipele prin care a trecut și despre agresivitatea virusului.
Cauţi să faci ceva dulce şi nu ai foarte mult timp la dispoziţie? Cel mai simplu este să încerci o reţetă fără coacere. Prăjitura „
Cum iți dai seama că sexul cu el vă fi un eșec? Nu puține sunt miturile despre dimensiunea penisului și prestațiile sexuale ale bărbaților mai dotați de la natura.
Încheieturile, fie de la mâini, fie de la picioare, sunt unele dintre cele mai importante componente ale corpului, deoarece facilitează mişcările şi deplasarea.
Zinedine Zidane a scris istorie la Real Madrid, formaţie cu care a câştigat 3 trofee UEFA Champions League la rând, iar acum este aproape
Multe zodii vor avea parte de o zi ideală, alături de familie și de prieteni, pe când alții trebuie să se înarmeze cu multă răbdare, deoarece vor avea nevoie.
Se spune că ochii sunt fereastra către suflet. Nuanța irisului a fost, din cele mai vechi timpuri, obiectul fascinației artiștilor dar și oamenilor de știință.
Culorile sunt energie și ele ne influențează viața, sentimentele, comportamentul, dar și ne aduc noroc sau nu. Acestea nu trebuie doar văzute, ci ele
Un câine rănit, care trăia pe străzi, a intrat într-o clinică veterinară parcă special pentru a cere ajutor. Angajații l-au observat imediat și l-au dus
Vitamina C este un ingredient esențial pentru a preveni îmbătrânirea tenului, însă nu toate produsele cu vitamina C sunt eficiente. intre numeroasele ingrediente
Mike Tyson a avut o scurtă idilă cu Naomi Campbell. Pentru fostul mare campion a fost una dintre primele relații asumate (într-o anumită măsură).
Astrologul Nicoleta Ghiris, specialist în astrologie occidentală, metafizică chineză (astrologie chineză, specialist feng-shui) și numerologie, a explicat

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.