Cum a apărut celebrul personaj Grinch. Scriitorul a fost inspirat într-o dimineaţă când s-a uitat în oglindă

LIFE

Când scriitorul şi ilustratorul a peste 60 de cărţi, Theodor Seuss Geisel, cunoscut sub numele de Dr. Seuss, a adus la viaţă personajul Grinch, nu i-a luat mult să-i vină inspiraţia.

Una dintre cele mai cunoscute poveşti pentru copii, „Cum a furat Grinch Crăciunul”, a fost scrisă de autor într-o vacanţă, iar inspiraţia pentru răutăciosul personaj i-a venit de îndată. De fapt, cel care putea să rezoneze cel mai bine cu Grinch a fost chiar… scriitorul însuşi. Era în dimineaţa zilei de 26 decembrie, când Dr. Seuss îşi făcea toaleta şi, uitându-se în oglindă, a observat la el o grimasă destul de neplăcută. Exista ceva în interiorul său care l-a făcut să nu-i placă… Crăciunul. Aşa l-a descoperit pe Grinch, personajul care îi semăna leit şi cu care împărţea un lucru în comun. Grinch a apărut pentru prima dată într-un poem ilustrat de 33 de rânduri, publicat iniţial în 1955, într-o ediţie a revistei Redbook. La începutul lui 1957, autorul s-a apucat să scrie cartea, apărând pe piaţă câteva luni mai târziu. 

Cea mai uşoară carte pe care a scris-o autorul

Scriitorul a avut câteva săptămâni la dispoziţie pentru a intra în pielea personajului care a urât atât de mult sărbătoarea, încât ar fi făcut orice să oprească apropierea Crăciunului. Astfel, povestea a prins contur, a fost scrisă în versuri şi a avut ilustraţii proprii. Dr. Seuss s-a concentrat foarte mult pe frustrările sale, referitoare la comercializarea Crăciunului. Cartea „Cum a furat Grinch Crăciunul” venea după una dintre cele mai cunoscute publicaţii de-ale autorului, „Pisica din Pălărie”, publicată la începutul aceluiaşi an. Chiar şi aşa, povestea lui Grinch a fost, de departe, cel mai uşor de pus pe hârtie. Nu aşa se poate spune despre încheierea cărţii: printre miile de alegeri, mai exact după trei luni de concentrare, s-a încheiat aşa: inima personajului răutăcios se îmbunează, creşte considerabil, şi îşi dă seama că sărbătoarea Crăciunului nu este atât de rea pe cât a crezut. 

Oamenii din jur s-au întrebat dacă autorul se regăseşte în povestea lui Grinch, aşa că pentru a înlătura orice îndoială, Dr. Seuss s-a urcat în maşină şi a dat o tură prin cartier. Plăcuţa de înmatriculare, de fapt, spunea totul: GRINCH. Nu era întâmplător faptul că personajul, ca şi autorul de altfel, avea vârsta de 53 de ani. Mulţi ani mai târziu, într-un discurs din 2003, fata vitregă a scriitorului a crezut până atunci că Pisica din pălărie era tatăl ei, în zilele bune, iar Grinch – în zilele lui mai puţin bune. 

Motivul pentru care Dr. Seuss a ezitat să accepte ecranizarea cărţii 

La nouă ani după apariţia poveştii, celebrul grafician, scenarist şi producător Chuck Jones al companiei Warner Brothers a realizat binecunoscutul film de desene animate, în 1966. Până la ecranizarea cărţii, negocierile au trecut prin câteva obstacole. Scriitorul era o persoană anti-Hollywood şi foarte reticentă în privinţa drepturilor de autor. Chuck Jones şi Dr. Seuss se cunoşteau de mai multă vreme, când obişnuiau să lucreze împreună, aşa că scriitorul s-a lăsat până la urmă convins să accepte propunerea. După ce a văzut desenele graficianului, Dr. Seuss s-a uitat la lucrări, apoi la el şi i-a spus răspicat: „nu seamănă cu Grinch, seamănă cu tine!”. Un aspect important de care Chuck Jones a ţinut cont a fost culoarea. Tot ce a făcut acesta a fost să-l facă pe Grinch verde pentru că ilustraţiile din carte erau alb-negru. Ideea lui nu a avut prea mult de-a face cu felul în care arătau culorile clasice de Crăciun. În schimb, maşinile pe care graficianul obişnuia să le închirieze pentru a ajunge la destinaţie erau, de cele mai multe ori, verzi. 

Celebrul film animat a avut şi alte adaptări 

Pentru copiii şi adulţii nostalgici, s-a creat o altă versiune a filmului în anul 2000, în regia lui Ron Howard. Jim Carrey în rolul lui Grinch sau naratorul poveştii, Anthony Hopkins, au făcut deliciul telespectatorilor. În 2018, fimul a apărut într-o variantă 3D, fiind narată de cântăreţul Pharrell Williams.

sinteza.org

Lasă un răspuns