ECONOMIC
Când vine vorba despre economii, există foarte multe sfaturi care te ajută ca punând deoparte câte puțin în fiecare zi să faci economii pentru o viață.
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță despre condamnarea șoferului autocamionului, care în aprilie
O afacere cu gălbenele este una dintre cele mai potrivite soluții pentru cei care doresc să își pună pe picioare propriul business, dar care nu au un buget prea mare.
Peste 4,6 mii de contracte de locațiune au fost înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat (SFS) de la începutul anului 2021. Potrivit instituției, urmare
De la introducerea stării de urgenţă, suma amenzilor aplicate pentru încălcarea restricţiilor a ajuns până la 4,5 milioane de lei. Potrivit
Prin intermediul Programului guvernamental „Prima Casă” au fost procurate până în prezent 5706 locuințe. Suma totală a creditelor acordate de către
Prețurile globale ale mărfurilor alimentare au crescut în martie, marcând o creștere lunară continuă pe parcursul a zece luni, iar cea mai semnificativă
Aproape 60 de mii de persoane au achitat în primul trimestru al acestui an prima de asigurare obligatorie de asistență medicală în sumă fixă.
Cea mai mică monedă comemorativă din lume – ce reproduce faimoasa imagine care îl arată pe Albert Einstein în timp ce scotea limba spre un fotograf
Abrogarea legii miliardului aduce daune potențialului economic al Republicii Moldova. O explicație în acest sens a fost oferită de Ministerul Finanțelor
Republica Moldova poate obține cea de-a doua tranșă din asistența macrofinanciară, în valoare totală de 100 de mil. de euro, însă Chișinăul trebuie să
Comisia pentru Situații Excepționale a decis să simplifice unele reguli privind înregistrarea statutului de șomer. Noile reguli au fost aprobate în cadrul

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.