O companie IT olandeză este interesată în dezvoltarea afacerilor în Republica Moldova

ECONOMIC

Oportunitățile de investiții în sectorul tehnologiilor informaționale (IT) din Republica Moldova au fost discutate astăzi de către conducerea Ministerului Economiei și Infrastructurii (MEI) cu reprezentanții companiei olandeze Payingit.NL, care este specializată în servicii de IT, BPO (Business process outsourcing), prestează servicii și soluții software, transmite MOLDPRES.

În cadrul discuțiilor, Mihail Lupaşcu, secretar de stat la MEI, a prezentat facilitățile, oportunitățile investiționale atractive și competitive pe care le oferă sectorul tehnologiilor comunicaționale (TIC), precum și potențialul resurselor umane din Republica Moldova, menționând că Guvernul de la Chișinău a oferit un cadru legislativ preferențial pentru industria IT și vine cu politici dedicate acestei industrii.

Totodată, oficialul a menționat că principala inițiativă dedicată dezvoltării industriei IT este Legea cu privire la parcurile pentru tehnologia informației, accentuând că din 2018 și-a început activitatea primul parc IT în Republica Moldova, iar până în prezent, numărul rezidenților a depășit cifra de 700 companii, dintre care 172 au devenit rezidente în anul 2020. În pofida constrângerilor impuse de pandemie, cifra de afaceri realizată de către rezidenții Moldova IT park în anul 2020 a depășit cu 25% venitul prognozat și a constituit peste 5 miliarde lei, iar circa 80% fiind export de servicii.

„Republica Moldova oferă un şir de facilități de care pot beneficia potențialii investitori, iar datorită eforturilor noastre pe diferite dimensiuni, sectorul TIC rămâne unul dintre cele mai dezvoltate și dinamice sectoare ale economiei naționale. Încurajăm antreprenorii și potențialii investitori să dezvolte și să promoveze soluții digitale în țara noastră. Mai mult, Moldova IT Park” oferă regim fiscal special pentru companiile înregistrate în parc, care include impozitul unic de 7% care încorporează toate impozitele și taxele plătite de o companie IT. Totodată, acest regim presupune simplificarea administrării fiscale, reducerea poverii fiscale și prezența virtuală a rezidenților”, a punctat Mihail Lupaşcu.

La rândul său, directorul comercial al companiei olandeze, Cees Maat, a apreciat succesele Republicii Moldova în domeniul comunicațiilor și tehnologiei informaționale, gradul de dezvoltare și efectele pozitive ale politicilor aplicate în țara noastră, dar și deschiderea Ministerului Economiei față de cerințele partenerilor de business, inclusiv atenția alocată investitorilor. De asemenea, Cees Maat a menționat despre înregistrarea afacerii în țara noastră și intenția de a construi în Republica Moldova un hub de servicii pentru întreaga regiune. 

Potrivit Ambasadei Republicii Moldova în Regatul Ţărilor de Jos, în anul 2019, volumul total al schimburilor comerciale dintre Republica Moldova și Regatul Țărilor de Jos a fost în valoare de 95,01 milioane de dolari, dintre care suma exporturilor din R. Moldova a constituit aproximativ 37,89 milioane de dolari, pe când suma importurilor din Regatul Țărilor de Jos s-a estimat la aproximativ 57,12 milioane de dolari. Între Republica Moldova şi Regatul Țărilor de Jos au fost încheiate peste 20 de tratate bilaterale în diverse domenii.

sinteza.org

Lasă un răspuns