Ritualuri pentru bani și prosperitate

LIFE

Era o zi călduroasă de iunie. Aveam o dispoziție melancolică și amorfă, care m-a surprins în timp ce zăboveam la o stație de tramvai, când o bătrânică s-a așezat alături. A stat o vreme în tăcere, după care s-a întors cu fața spre mine și m-a întrebat ceva despre programul de circulație.

Schimbând câteva vorbe am aflat că bătrâna avea 86 de ani și tocmai se întorcea dintr-un centru comercial, de unde i-a luat un cadou strănepoatei sale. Cât de des ai întâlnit femei sub 90 de ani, plimbându-se prin centre comerciale? Prin urmare, nu am rezista ispitei și am întrebat-o care e secretul vitalității sale.

Bătrâna a zâmbit cochet și mi-a dezvăluit că știe descântece pe care le folosește în viața de zi cu zi. Nu am fost niciodată o mare amatoare de formule magice și soluții ușoare, dar văzând cât de energică și plină de viață era noua mea prietenă, am rugat-o să se împărtășească cu o parte din ele. Iată ce am reușit să notez.

Descântece de sănătate

Ca să fie întotdeauna sănătoasă, atunci când se trezește, bătrâna se întoarce cu fața spre soare și rostește: „Cum strălucește soarele în zori, așa să strălucească – trupul meu, capul meu și sufletul meu – de curățenie și sănătate. Așa cum nu poți trece cu piciorul peste mări, așa să nu poată pătrunde bolile – în casa mea, în trupul meu, în capul meu și în sufletul meu.”

Descântece pentru bani mulți

Iar ca să aibă noroc pe parcursul zilei, atunci când se ridică din pat, bătrâna rostește: „Unde calcă piciorul drept, acolo calcă și stângul, unde calc eu, acolo și norocul meu”

Atunci când primește o sumă de bani, femeia pune banii în portofel și zice: “Am atât de mulți bani, încât nu pot să-i număr, ca firele de nisip de pe Pământ, ca apa din râuri, ca stelele de pe cer

Din spusele ei, dacă îți schimbi portofelul, trebuie să pui câteva bancnote în el și să-l lași timp de 7 zile pe pervaz, la lumina lunii, iar în a opta zi să-l iei în palme și să rostești: „Frumoasa lună îndepărtată, adu-mi bogăția îndată, fii bună stăpână, mulți bănuți să-mi pui în mână”

Ritualuri pentru atragerea banilor

Bătrâna mi-a dezvăluit că portofelul trebuie schimbat în fiecare an, dacă vrei să trăiești în prosperitate. Iar dacă întâmpini dificultăți financiare, trebuie să stropești 7 bănuți de diferită valoare cu ulei de levănțică (pot să fie bănuți din diferite țări) și să-i păstrezi în portmoneu timp de 7 zile.

De asemenea, poți pune o monedă la fundul unui pahar cu apă și rosti de 3 ori: „Când apa se va evapora, sărăcia va pleca din viața mea”. Lasă paharul pe pervaz, astfel încât să fie expus la soare și nu te atinge de el până când în pahar nu va rămâne decât moneda. Din spusele ei, s-ar putea să dureze câteva săptămâni, dar rezultatul va fi peste așteptări.

Ritualuri pentru bani și noroc

În afară de aceste descântece și ritualuri, bătrâna mi-a dezvăluit câteva principii care te vor ajuta să devii prosper.

– Nu discuta cu alte persoane despre starea ta financiară. Banii iubesc tăcerea.

– Nu arunca banii în vânt și nu câștiga bani doar pentru a-i avea.

– Nu fi invidios pe cei care au mai mulți bani decât tine, fiindcă astfel nu o să devii niciodată prosper.

– Fii sincer și onest, chiar și atunci când e vorba de lucruri mărunte.

– Nu lăsa niciodată portofelul gol. Chiar dacă nu ai bani, lasă măcar o monedă în interiorul acestuia.

– Când urmează să te desparți de bani, de exemplu la magazin, șoptește: “Banii vor pleca, dar îi aștept înapoi”.

sinteza.org

Lasă un răspuns