Partidul AUR a comemorat victimele deportărilor staliniste din 6 iulie

deportari ACTUAL

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a comemorat victimele deportărilor staliniste din 6 iulie.

Potrivit Alianței pentru Unirea Românilor, deportările, foametea organizată, politica agresivă de deznaționalizare și represiunile staliniste reprezintă și astăzi o rană deschisă a neamului românesc, iar urmările regimului criminal sovietic se resimt până în ziua de astăzi.

„Astăzi, cei vinovați sunt la putere, au funcții importante, vor să fie parlamentari, au fost președinți, se comportă precum stăpânii. Secera și ciocanul sunt simboluri interzise în toată lumea, așa cum este interzisă și zvastica, simboluri ale morții.

Mai grav este când urmașii victimelor de atunci s-au alăturat călăilor sau sunt ținuți în sărăcie pentru a fi ușor de manipulat, când victimele merg triumfător alături de vinovați”, a declarat Vlad Bilețchi, președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR).

Menționăm că noaptea din 5 spre 6 iulie 1949 a fost una dintre cele mai dramatice din istoria românilor basarabeni, desemnând cea mai masivă deportare a familiilor din aceste ținuturi cu oameni harnici, vrednici și iubitori de neam. 11 293 de familii de basarabeni, cu un număr total de 35 796 de persoane, dintre care 9 864 bărbați, 14 033 femei și 11 889 copii, au fost deportate în noaptea de 5 spre 6 iulie în Siberia, în lagăre de muncă forțată.

sinteza.org

Lasă un răspuns