Magistrata Maria Tertea, reținută în flagrant cu mită, s-a mai ales cu un dosar penal

ACTUAL

Magistrata Maria Tertea, reținută acum câteva săptămâni în flagrant cu mită, s-a mai ales cu un dosar penal. Potrivit procurorilor, pe numele judecătoarei a fost pornită o nouă cauză penală pentru trafic de influență. Mai exact, susținând că are influență asupra procurorilor, magistrata ar fi estorcat de la conducătorul unei firme 1.000 de dolari pentru a interveni la adoptarea unei decizii într-un proces penal, care ar avantaja interesele respectivului agent economic.

Judecătoarea este cercetat în libertate, după ce magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, dar și  Curtea de Apel Chișinău au respins contestația Procuraturii Anticorupție prin care s-a insistat ca judecătoarea, prinsă în flagrant cu mită, să fie cercetată în arest preventiv.

Reamintim că, magistratul a fost reținut în flagrant, pe 22 martie, într-un alt dosar, pornit de Procurorul General, în baza unor informații, potrivit cărora, aceasta ar fi pretins 16.000 de dolari de la conducătorul unui agent economic pentru a interveni pe lângă alți colegi de-ai săi să adopte o soluție favorabilă într-un litigiu civil.

În cadrul acțiunilor de urmărire penală, procurorii de comun cu CNA, au documentat acțiunile ilicite ale judecătorului, acesta fiind reținut și învinuit de primirea a 11.000 de dolari din suma inițial pretinsă.

La demersul Procuraturii Anticorupție magistratul a fost suspendat provizoriu din funcție până la rămânerea definitivă a hotărârii în cauza penală în care este vizat.

sinteza.org

Lasă un răspuns