FOTO// O bătrână din Comrat a stat blocată în casă timp de 3 zile. Pompierii au salvat-o

ACTUAL

Angajații IGSU din UTA Găgăuzia au avut misiunea de a debloca din locuință o femeie în vârstă de 80 de ani, care de mai multe zile nu răspundea apelurilor apropiaților. Cazul a fost înregistrat în dimineața zilei de 1 aprilie într-un apartament din municipiul Comrat.

Panicate, rudele au solicitat intervenția pompierilor pentru deblocarea locuinței. La fața locului a intervenit un echipaj de pompieri din Comrat care în mai puțin de 3 minute au reușit să pătrundă în apartament.

Salvatorii s-au ridicat prin intermediul unei scări la etajul 2. Aceștia au pătruns în locuință prin balconul apartamentului, întrucât stăpâna casei a încuiat ușa și a lăsat cheia în lacăt. Ajunși în interior pompierii au stabilit că femeia era conștientă, dar se simțea rău și nu se putea mișca din pat. Salvatorii au permis accesul medicilor din cadrul serviciului de urgență pentru ca aceștia să-i poată acorda ajutorul medical necesar persoanei.

Ar putea fi o imagine cu în aer liber şi text care spune „Shot on BV9600 Powered by Blackview”

Potrivit informațiilor IGSU de la începutul anului 2021, salvatorii și pompierii au intervenit în 574 de cazuri de deblocare a locuințelor.

sinteza.org

Lasă un răspuns