Sîrbu nu se liniștește și cere explicații de la Președinție de ce nu a fost lăsat să participe la ședința CSS

POLITIC

După incidentul de la Consiliul Suprem de Securitate, președintele Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică, deputatul Sergiu Sîrbu, a expediat către președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, și secretarul CSS, Ana Revenco, o solicitare, prin care a solicitat mai multe informații. Deputatul a cerut să fie înștiințat dacă Autoritatea Națională de Integritate a fost anunțată despre conflictul de interes, motiv pentru care nu a fost lăsat să participe la ședința consiliului. 

Sîrbu mai solicită să-i fie transmis documentul transmis ANI, în cazul în care autoritatea a fost anunțat despre existența unui conflict de interese.

„În cazul în care potențialul conflict de interese viza doar un subiect din agenda CSS, care este motivul legal de refuz de participare la celorlalte subiecte de pe agenda Consiliului”, se mai arată în solicitarea deputatului.

În cazul în care nu se atestă un conflict de interese, Sîrbu cere să-i fie expediate procesul verbal de la ședința CSS.

Precizăm că 26 februarie curent, președintele Comisiei Parlamentare pentru Securitate și Ordinea Publică, deputatul grupului „Pentru Moldova” Sergiu Sîrbu, nu a fost lăsat să participe la ședința Consiliului Suprem de Securitate (CSS), deși este membru din oficiu. Sergiu Sîrbu a declarat atunci că angajații Serviciului Protecție și Pază de Stat (SPPS) nu i-au permis accesul, fără a argumenta cumva această acțiune.

Referindu-se la acest incident, șefa statului a menționat că Sergiu Sîrbu nu a fost lăsat să participe la ședința CSS din cauza unui conflict de interese. „Noi am discutat despre concesionarea aeroportului, în situația în care vine dintr-o gruparea parlamentară în care unii membri sunt implicați direct în acest caz. Acest lucru nu înseamnă altceva decât un conflict de interese. Consider că domnul Sergiu Sîrbu nu a putut să asiste la aceste discuții”, a explicat Maia Sandu.

Sîrbu nu se liniștește și cere explicații de la Președinție de ce nu a fost lăsat să participe la ședința CSS
Sîrbu nu se liniștește și cere explicații de la Președinție de ce nu a fost lăsat să participe la ședința CSS

sinteza.org

Lasă un răspuns