Știrile actuale, politice, sociale, externe - doar cu sinteza
Reprezentantul oficial al MAE rus, Maria Zaharova, a declarat că Moscova speră că Maia Sandu va realiza promisiunile electorale „cu privire la respectarea
Alegeri pentru Senat și Camera Deputaților în România! Pe parcursul a două zile, 5 și 6 decembrie curent, toate secțiile de votare vor fi deschise de la
Președintele Republicii Italiene, Sergio Mattarella, a adresat un mesaj de felicitare Maiei Sandu. „Alegerea dumneavoastră la Președinția Republicii Moldova
Cei șase deputați transfugi Serghei Sîrbu, Eleonora Graur, Ruxanda Glavan, Grigore Repeșciuc, Corneliu Padnevici, Elena Bacalu și deputații fracțiunii
Fosul președinte al Curţii Constituționale, Alexandru Tănase susține că până la expirarea mandatului de președinte a lui Igor Dodon, acesta nu are competențe
Sergiu Sîrbu exclude o eventuală revenire la Pro Moldova. Politicianul susține că au existat motive pentru care el și alți cinci colegi de ai săi au părăsit
În timpul dezbaterilor la un proiect de lege înaintat de Ministerul Finanțelor, secretarul de stat al instituției, Dorel Noroc, a declarat că nu toți medicii
Partidul Democrat a anunțat astăzi oficial, în plenul Parlamentului că se retrage de la guvernare, iar deputații Partidului Șor și cei care au părăsit
Cuantumul alocației lunare de stat pentru mai multe categorii de populație va fi majorat. Deputații au votat, astăzi, în ambele lecturi, proiectul pentru
La Filarmonica Națională Serghei Lunchevici lucrările demontare a materialelor avariate sunt pe ultima sută de metri. Pe parcursul zilei de 18 noiembrie
Fracțiunea Partidului Democrat din Moldova (PDM) nu va mai face parte din majoritatea parlamentară. Pavel Filip a anunțat acest fapt în ședința de astăzi
Parlamentul a aprobat, în ședința de astăzi, 19 noiembrie, în ambele lecturi, cu 87 de voturi, proiectul de lege pentru modificarea unor acte legislative.

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.