Știrile actuale, politice, sociale, externe - doar cu sinteza
După ce Cristian Rizea l-a atacat pe Vasile Costiuc susținând că acesta este finanțat de Plahotniuc, cel din urmă a ieșit cu o replică, în cadrul aceleiași
În cadrul unei emisiuni de la postul de televiziune Jurnal TV, Cristian Rizea, fostul deputat român, a venit cu acuzații grave în adresa activistului civic
PCRM începe negocierile cu PSRM privind formarea blocului electoral pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie. Președintele PCRM, Vladimir
Imaginile infiorătorare într-un cimitir din orașul italian Palermo. Aproape 900 de sicrie în care se află trupurile celor care au murit în urma COVID -19
OMS recunoaște că a acționat prea lent în primele luni ale pandemii. Ce își mai reproșează organizația, vedeți în rândurile de mai jos. Astfel, OMS a întocmit
Formarea listei electorale a PAS, formațiune cotată deocamdată cu prima șansă în sondajele de opinie publică, ar putea provoca un șir de scandaluri în
Un oraș aproape de București are de joi, 6 mai 2021, un steag COVID-19. Este vorba despre municipiul Ploiești. Steagul COVID-19 va fi arborat la primărie.
Alegerea unei zile potrivite sau a unei perioade se face în funcție de aspectele din astrograma natală. Însă putem discuta despre unele perioade la care
Bărbaţii cu chelie au de 2,5 ori mai multe şanse să manifeste forme severe de COVID-19 decât cei care nu au această problemă, anunţă cercetătorii.
Ordonanța care expiră în Italia la data de 15 mai și care impune carantina de 5 zile pentru toate persoanele care intră în această țară, nu va fi prelungită.
20 de decese și alte 333 de cazuri noi de infecatrea cu coronavirus au fost înregistrate astăzi în RM. Din numărul total de cazuri, patru sunt de import
Președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, împreună cu Președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi și deputații socialiști – membri

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.