ACTUAL
În perioada 06 – 12 septembrie, de către angajații Poliției Capitalei au fost reținute 47 de persoane dintre care 29 de persoane au fost reținute pentru
Jurnalista Natalia Morari a mai venit cu un mesaj pe pagina sa de Facebook. Aceasta susține că chiar dacă a promis că nu va mai intra în discuții cel puțin
La 20 de ani de la cumplitul atac terorist din SUA în care aproximativ 3000 de oameni și-au pierdut viața, liderul unionist Vlad Bilețchi a venit pe pagina
Liderul partidului Democrația acasă – l-am numit pe Vasile Costiuc – lansează acuzații de-a dreptul explozive, într-un interviu exclusiv acordat Podul.
Visuri împlinite, amintiri și momente de neuitat petrecute cu familia și rudele. De asta au avut parte sute de mii de copii din țara noastră, dar și din
Părinții unui bebeluș din Caraș-Severin acuză o asistentă de la Spitalul Orășenesc Oravița că le-a lovit copilul. Care a fost găsit plin de vânătăi, după
Andrian Candu, liderul Partidului PRO Moldova, a venit cu un mesaj de comemorare la 20 de ani de la atacurile teroriste din Statele Unite ale Americii.
Astăzi se împlinesc două decenii de la atentatul terorist din Statele Unite ale Americii. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a venit cu un mesaj în acest sens.
Astăzi se împlinesc 20 de ani de la atentatele teroriste din New York și Washington. Președintele PSRM, Igor Dodon, a venit cu un mesaj pe pagina sa de Facebook.
La nunți și cumatrii, doar cu certificatul de vaccinare sau test anti-COVID-19. Autoritățile în sănătate au anunțat că o astfel de obligație ar putea fi
Ex-deputatul român, Cristian Rizea, pare să se fi ținut de cuvânt atunci când spunea că cetățenii vor deveni martorii unei ”bombe” care urmează să explodeze
Natalia Morari a făcut din nou o postare pe Facebook, în care își cere scuze de la cei care au crezut în ea și au susținut-o. Această îndeamnă oamenii

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.