Sindicatele din Educație s-au adresat cu un demers către premierul Natalia Gavrilița în care au solicitat modificarea deciziei prin care se obligă pedagogii să suporte cheltuieli pentru testarea anti-COVID.
Sindicatele trag alarma că, în condițiile în care se va păstra actuala decizie, se pune în pericol buna desfășurare a procesului educațional. În declarație se mai precizează că deja există mai multe cereri de plecare din sistem din cauza acestei obligativități de a suporta cheltuielile pentru teste.

Menționăm că Ala Nemerenco și Natalia Gavriliță au semnat un act prin care obligă cadrele didactice și angajații nedidactici să facă teste COVID-19 la fiecare 14 zile, în caz că aceștia nu sunt vaccinați.








