POLITIC
Deputata Platformei DA, președinta Comisiei de anchetă LAUNDROMAT, Inga Grigoriu, afirmă că Alexandru Stoianoglo nicidecum nu putea afla despre spălarea
Maia Sandu, Igor Dodon și Ilan Șor sunt personalitățile politice din țara noastră în care populația are cea mai mare încredere. Aceasta arată datele unei
„La sfârșitul anului trecut, când ne-am retras de la guvernare, am făcut, de fapt, primul pas spre schimbarea configurației politice”, a declarat Pavel
Liderul Partidului Nostru, primarul Renato Usatîi, consideră că preşedintele Maia Sandu trebuie să schimbe tactica prin care încearcă să dizolve Parlamentul
Mama deputatului PAS, Dumitru Alaiba, a fost condamnată penal în anul 1997. Un document care demonstrează acest fapt a fost expediat la adresa redacției noastre.
Președintele R.Moldova, Maia Sandu, este personalitatea politică care se bucură de cea mai mare încredere în rândul cetățenilor. Datele au fost prezentate
Briefing de presă susținut de deputatul Partidului Politic „ȘOR”, Igor Himici
Deputatul PAS Dumitru Alaiba a înregistrat un proiect de lege care prevede eliminarea din Codul Vamal a prohibiției la introducerea şi scoaterea din Republica
După ce Curtea Constituțională a declaratneconstituțională Legea nr. 234 din 16 decembrie 2020 cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul
Cred că avem o problemă. Astfel realizatorul emisiunii “Cabinetul din umbră” de la Jurnal TV, Vitalie Călugăreanu, a comentat noua componență a Consiliului
Fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, s-a arătat nedumerit și indignat de noua componență a Consiliului Suprem de Securitate al țării (CSS).
Secretariatul parlamentului a publicat lista deputaților care au absentat cel mai mult de la ședințele plenare în anul 2020. Printre lidere se află fracțiunile

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.