Două tentative de introducere ilegală a medicamentelor psihotrope, contracarate de Serviciul Vamal al Republicii Moldova

a pile of pills sitting next to each other on top of a table ACTUAL

Funcționarii vamali au contracarat, la data de 9 mai, două tentative de introducere ilicită în Republica Moldova a unor loturi de medicamente, inclusiv susceptibile a avea efect psihotrop.

Primul caz a fost documentat de funcționarii postului vamal Sculeni, după ce au supus controlului de specialitate un microbuz de model Mercedes-Benz. Atât șoferul, cât și pasagerii au declarat că nu transportă bunuri pasibile declarării.

În urma controlului vamal, asupra unui pasager, un conațional în vârstă de 65 de ani, au fost depistate, ascunse în haina personală, 180 de pastile din categoria medicamentelor psihotrope, a căror transportare este permisă doar în baza unei prescripții medicale. Persoana nu deținea documentele necesare.

Cel de-al doilea caz a fost înregistrat la postul vamal Basarabeasca, unde funcționarii vamali au supus verificărilor bagajul unei cetățene a Ucrainei, în vârstă de 49 de ani, care se deplasa pe sensul de intrare în țară, în calitate de pieton.

Deși femeia a comunicat că nu transportă bunuri pasibile declarării, în urma controlului efectuat, sub căptușeala valizei au fost depistate 1608 unități de medicamente în sortiment, transportate fără declarare și susceptibile introducerii ilicite pe teritoriul țării.

În ambele cazuri, medicamentele au fost ridicate și urmează a fi transmise pentru expertiză, iar persoanele riscă să fie sancționate conform prevederilor legale în vigoare.

sinteza.org

Lasă un răspuns