Poliția de Frontieră informează că, la punctul de trecere a frontierei „Otaci”, pe sensul de intrare în Republica Moldova, au fost contracarate două tentative de introducere ilicită a lichidelor pentru țigări electronice, în cadrul unei acțiuni comune desfășurate de polițiștii de frontieră și funcționarii vamali.
Cazul a fost înregistrat la pista de pietoni, unde două femei s-au prezentat la control, declarând că nu transportă bunuri pasibile declarării. Comportamentul acestora a trezit suspiciuni, motiv pentru care echipele mixte de control au decis efectuarea unui control fizic amănunțit.
În urma verificărilor, s-a constatat că pe corpurile ambelor persoane erau lipite 239 de recipiente, fiecare a câte 10 ml, ce conțineau lichid pentru țigări electronice, bunurile fiind tăinuite intenționat pentru a fi transportate ilegal peste frontieră.
Persoanele documentate sunt două nerezidente, cu vârstele de 30 și 50 de ani. Produsele depistate au fost ridicate și sunt pasibile confiscării speciale, iar femeile riscă să fie sancționate contravențional, conform legislației în vigoare.
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră reafirmă angajamentul ferm de a preveni și combate orice tentativă de contrabandă, acționând constant pentru securitatea frontierei de stat și respectarea cadrului legal.








