Fostul lider al Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc, a transmis un nou mesaj public, prin intermediul avocaților săi, în care afirmă că își menține ferm intenția de a demonstra nevinovăția în dosarul în care este vizat.
Plahotniuc susține că în ultimele săptămâni a fost nevoit să întrerupă comunicarea publică pentru a examina materialele din dosarul său penal, care ar cuprinde 97 de volume, fiecare conținând între 300 și 400 de pagini.
„Evenimentele din ultimele săptămâni au întrerupt mesajele mele, dar această pauză se explică prin efortul pe care mi-l solicită luarea de cunoștință cu materialele din dosar”, a declarat fostul politician.
El afirmă că termenul oferit pentru studierea acestor documente este „extrem de scurt” și că asupra procurorilor și altor participanți la proces ar exista presiuni politice menite să limiteze dreptul la apărare.
„Asupra procurorilor și asupra altor părți ale procesului sunt exercitate presiuni enorme din direcția factorilor politici, pentru a fi creat un context în care eu și avocații să nu reușim să analizăm toate nuanțele dosarului”, a precizat Plahotniuc.
În mesaj, acesta acuză actuala putere și presa afiliată guvernării că desfășoară o „justiție televizată” și o campanie de demonizare publică, înainte de pronunțarea unei hotărâri legale.
„Adevăratele decizii de drept trebuie să fie luate în conformitate strictă cu legea și cu factologia. În lumea serioasă a justiției autentice, dosarul pe numele meu va fi declarat inconsistent și neîntemeiat”, afirmă Plahotniuc.
Fostul lider democrat se declară încrezător că legea îi va asigura eliberarea și promite că va reveni „în spațiul social și politic al țării” după finalizarea procesului.
„Dorința mea nu e doar să mă disculp în fața instanței, ci să demonstrez publicului că învinuirile în adresa mea au fost nefondate și bazate pe rivalități politice din trecut. Sunt convins că legea trebuie să îmi asigure eliberarea. Pe curând!”, a conchis acesta.
Mesajul lui Vlad Plahotniuc a fost transmis prin intermediul echipei sale de avocați.








