În timp ce Guvernul PAS încearcă să liniștească opinia publică negând că ar exista planuri de taxare suplimentară pentru cumpărăturile online, documentele oficiale spun cu totul altceva. Fostul premier Ion Chicu a lansat un atac dur la adresa guvernării, acuzându-i de ipocrizie, manipulare și dispreț față de cetățeni, transmite alerta.md.
Miercuri, Ministerul Finanțelor a organizat un eveniment public unde s-a discutat deschis despre o inițiativă legislativă care prevede aplicarea TVA pentru toate achizițiile online din afara țării, indiferent de valoare. În prezent, TVA se percepe doar pentru comenzi ce depășesc 150 de dolari. Noua măsură, aflată încă în stadiu de consultare, ar aduce venituri suplimentare la buget – dar și o lovitură dură pentru consumatori.
Confruntat cu valul de reacții negative, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a negat că s-ar intenționa o astfel de modificare. Dar Ion Chicu demontează această negare, amintind că în Memorandumul semnat de Guvernul PAS cu FMI este prevăzut expres că până la 30 septembrie 2025 trebuie adoptat un nou regim de TVA, cu eliminarea scutirilor și a pragurilor fiscale.
„Minciunile se țin lanț. Exact ca în 2020, când promiteau că nu vor crește tariful la gaz, apoi l-au dublat. Acum se fac că nu știu nimic, dar au semnat totul negru pe alb cu FMI”, a scris Chicu, într-o postare virulentă pe rețelele sociale.
Mai mult, fostul premier a ridicat un semn de întrebare privind încasările vamale din acest an. Deși importurile au crescut cu 17%, iar accizele cu până la 10%, veniturile colectate la Vamă au crescut doar cu 7%. „Unde se duc diferențele? Cine le încasează? Poate ne răspunde Recean, dacă tot tace pe subiectul TVA-ului.”
În ciuda negărilor oficiale, realitatea din documente este clară: Guvernul s-a angajat față de FMI să lărgească baza de impozitare și să elimine facilitățile fiscale începând cu 2026. Asta înseamnă, inevitabil, că orice cumpărătură făcută de moldoveni pe platforme externe – fie ea de 5 sau 50 de dolari – va fi taxată cu TVA.
Cu alegerile locale și prezidențiale la orizont, această contradicție între declarații și angajamente riscă să devină o temă politică fierbinte. Cetățenii întreabă deja: pe cine să credem – pe cei care dau comunicate sau pe cei care semnează în numele țării?










