Un bărbat de 41 a fost condamnat la 15 ani de închisoare după ce a lovit cu un topor amicul de pahar

Condamnat la 10 ani de închisoare după ce a amenințat un taximetrist cu un cuțit ACTUAL

Procuratura Edineț anunță că recent a fost pronunțată o sentință într-un caz penal în care procurorii de la Edineț au trimis în judecată un bărbat de 41 de ani, acuzat de tentativă de omor. Inculpatul a fost găsit vinovat de comiterea faptei cu deosebită cruzime (art. 27, art. 145 alin. (2) lit. j) din Codul penal) și a fost condamnat la 15 ani de închisoare, cu executarea pedepsei într-un penitenciar de tip închis.

Potrivit materialelor cauzei, la 16 decembrie 2024, în urma unui conflict, inculpatul, aflat sub influența alcoolului, a pus în pericol viața unui bărbat de 52 de ani, cu care consumase băuturi alcoolice într-o locuință din raionul Edineț. Acesta a stropit victima cu benzină și i-a dat foc, iar ulterior l-a lovit cu muchia și coada unui topor peste cap și corp.

Din motive independente de voința făptuitorului, infracțiunea nu a fost consumată, deoarece victima a reușit să riposteze și să fugă de la fața locului.

Conform raportului de expertiză, victima a suferit plăgi la față, comoție cerebrală, fracturi și arsuri de gradul II-III, și alte leziuni, care se califică drept medii.

Inculpatul nu și-a recunoscut vina.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Nord.

Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

Consumul responsabil de alcool este o alegere care reflectă maturitate și respect față de lege și societate. Îndemnăm cetățenii să evite comportamente impulsive și acte de violență care atrag consecințe juridice grave.

sinteza.org

Lasă un răspuns