Biroul permanent a aprobat suplimentul ordinii de zi a ședinței plenare a Parlamentului de săptămâna viitoare

53743022884 9da8b14fd9 k POLITIC

Biroul permanent a aprobat suplimentul ordinii de zi a ședinței plenare a Parlamentului de săptămâna viitoare.

Parlamentul urmează să ratifice Acordul cu Regatul Spaniei privind recunoașterea reciprocă și conversiunea permiselor naționale de conducere; grantul în sumă de 5,4 milioane acordat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare pentru proiecte în domeniul managementului deșeurilor solide; Acordul cu Republica Franceză cu privire la cooperarea în domeniul apărării.

Deputații vor mai examina modificări legislative privind eficientizarea parcurilor industriale, consolidarea securității energetice a Republicii Moldova și prevenirea risipei de alimente. În ordinea de zi a ședinței plenare au mai fost incluse suplimentar proiectul de lege privind protecția datelor cu caracter personal, inițiativa legislativă de extindere a termenului de privatizare a locuințelor, proiectele de modificare a Legii privind achizițiile publice și a Legii cetățeniei.

Ședința plenară a Parlamentului va avea loc joi, 30 mai, începând cu ora 11.00.

sinteza.org

Lasă un răspuns