Curtea de Apel Chișinău rămâne fără 20 de judecători, din 35, după ce Consiliul Superior al Magistraturii a aprobat, în cadrul ședinței de astăzi, cererile de demisie, transmite Jurnal.
Judecătorii de la Curtea de Apel Chișinău care au demisionat sunt: Sergiu Arnăut, Eugeniu Clim, Ina Dutca, Silvia Gîrbu, Ghenadie Lîsîi, Viorica Mihaila, Igor Mînăscurtă, Veronica Negru, Anatol Pahopol, Ecaterina Palanciuc, Ion Secrieru, Stelian Teleucă, Ion Țurcan, Boris Talpă, Steliana Iorgov, Liubovi Brînza, Sergiu Daguța, Vitalie Cotorobai, Nelea Budăi și Nina Cernat.
De asemenea, CSM a admis și cererea de demisie din funcție a judecătorului Ion Dănăilă de la Curtea de Apel Cahul.
Precizăm că magistrații de la Curtea de Apel Chișinău și-au anunțat demisia la începutul lui mai. „Acest fenomen ar fi legat de procedura de Vetting”, a comentat atunci președintele interimar al CSM, Sergiu Caraman.
Conform datelor prezentate de CSM, în anul curent, la Curtea de Apel Chișinău s-au aflat pe rol 43 de mii 176 de dosare, dintre care peste 14 mii – cauze civile, șase mii 301 – cauze penale, cinci mii 27 – în materia judecătorului de instrucție și peste cinci mii de cauze contravenționale.








