Ministrul Culturii, Sergiu Prodan, a participat ieri la Conferința „Aventură fără granițe”, dedicată educației prin teatru și film

440839208 1605560273512605 8842010611487585985 n POLITIC

Ministrul Culturii, Sergiu Prodan, a participat ieri la Conferința „Aventură fără granițe”, dedicată educației prin teatru și film. Evenimentul, găzduit de Clasa Viitorului și UPS „Ion Creangă”, a reunit cercetători și specialiști din domeniul teatru și artele spectacolului de pe ambele maluri ale Prutului.

„Mă bucur că această experiență inedită – lansată în 2022 prin proiectul „Caravana UNATC și educația prin teatru în Republica Moldova” și în 2023 prin „Educație fără granițe. Teatru și film pentru mari și mici” – continuă”, a spus ministrul Culturii, Sergiu Prodan, în debutul conferinței.

El a mulțumit Departamentului pentru Relații cu Republica Moldova pentru consecvența de a sprijini această inițiativă, iar Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” din București – pentru idee și continuitate. Îi vom ajuta astfel pe profesioniștilor din domeniul teatru și artele spectacolului de la noi din țară, cu susținerea pedagogilor și a psihologilor, să devină formatori și să se implice în educația și formarea tinerilor din Moldova.

Sergiu Prodan și-a exprimat convingerea că impactul educației prin teatru și film – al educației prin artă în general – este de necontestat la orice vârstă. „Dar acest impact este cu atât mai important în cazul generației tinere, când personalitatea umană abia se clădește. Și de noi depinde ce fundament vom pune și ce material vom folosi la această construcție unică”, a menționat oficialul.

„Cert e că prin artă îi putem ajuta pe tineri să deschidă noi orizonturi și chiar să vadă dincolo de ele. Prin artă îi putem învăța să fie oameni mai buni și cetățeni implicați în viața societății. În plus, și pe această cale, vom face mai puternice legăturile culturale, istorice și lingvistice dintre Republica Moldova și România, și vom consolida comunitățile românești de pe ambele maluri ale Prutului”, a mai spus ministrul Sergiu Prodan, în adresarea sa către participanții la conferință.

sinteza.org

Lasă un răspuns