În contextul acuzațiilor aduse de către fermieri Poliției, precum că noaptea trecută pe traseul Leușeni pe care l-au blocat au intervenit mascații pentru a-l debloca, precizăm că la fața locului nu au fost implicate forțele speciale și nu au intervenit mascații, iar aceste declarații sunt false.
Polițiștii responsabili de menținerea ordinii publice au fost prezenți, ca la oricare alt eveniment de acest gen, pentru a menține ordinea publică, având o comunicare cu persoanele, cu atât mai mult că în jurul orei 21:00 au început altercații pe traseu între șoferii de TIR și fermieri.
Poliția cataloghează aceste acuzații drept o provocare menită să dezinformeze societatea. Aceștia au solicitat repetat fermierilor o conlucrare cu forțele de ordine, pentru a nu prejudicia cetățenii și activitățile acestora, dar și pentru a evita situațiile de genul celor care au fost aseară cu alți conducători auto.
De asemenea, poliția recomandă persoanelor care au adus acuzații, să publice măcar o secvență video în care așa cum declară “au intervenit mascații”.
Este regretabil că nu este apreciată munca colegilor noștri care își exercită atribuțiile de serviciu, dar se încearcă manipularea opiniei publice cu implicarea acestora.








