Distribuitorul de servicii media „STV IT COMPANY” SRL și-a modificat Oferta de servicii fără acordul Consiliului Audiovizualului, în unele localități retransmite mai puțin de 50% de posturi în limba română și nu respectă drepturile de autor, fiind sancționat în ultima ședință a CA cu 3 amenzi în sumă de 15 000 de lei.
Controlul a atestat că „STV IT COMPANY” SRL nu respectă cota de 50% de servicii media de televiziune în limba română și cu subtitrare/dublare în limba română retransmise în municipiul Chișinău, orașul Ialoveni și municipiul Strășeni, amenda dată de membrii CA fiind de 5 000 de lei.
Distribuitorul a modificat, fără a avea acordul CA, Oferta de servicii aprobată în proporție ce depășește 10% din numărul total de servicii de televiziune distribuite în orașul Căinari (r-nul Căușeni) și satul Peresecina (r-nul Orhei), sancțiunea fiind de 5 000 de lei.
Serviciile de televiziune Русский Илюзион, Мужской, Живи!, КХЛ și Antena 3 CNN în orașul Căinari și România TV în mun. Bălți au fost retransmite fără a respectarea drepturilor de autor și cele conexe, distribuitorul fiind amendat cu alte 5 000 de lei.
Alți trei distribuitori supuși controlului, în perioada 09-13 octombrie 2023, „FANTOM ASTRA” SRL, „STUDIO AN-TV” SRL și „ALIANȚA-TV” SRL au respectat ofertele de servicii media retransmise, drepturile de autor și drepturilor conexe, cota de 50% de servicii media de televiziune în limba română și cu subtitrare/dublare în limba română retransmise și lista serviciilor media audiovizuale „must carry”.








