Starea de urgență în Republica Moldova ar putea fi extinsă cu încă 45 de zile, începând cu 24 iunie 2022. Propunerea în acest sens a fost aprobată urmare a examinării raportului privind necesitatea prelungirii stării de urgență, în cadrul ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE), prezidată astăzi de prim-ministra Natalia Gavrilița.
Potrivit Raportului, necesitatea de prelungire a stării de urgență este determinată de riscurile persistente în privința securității aprovizionării Republicii Moldova cu resurse energetice, impactului asupra domeniului transporturilor, asigurării energetice a țării, securității la frontieră și gestiunii fluxului de refugiați. În aceste condiții, Comisia pentru Situații Excepționale va putea interveni prompt, în cazul necesității de a lua decizii suplimentare celor instituite de cadrul juridic existent, pentru asigurarea tuturor consumatorilor cu resurse energetice și menținerea securității energetice a statului.
Potrivit Dispoziției CSE, Ministerul Afacerilor Interne va pregăti și prezenta Guvernului spre examinare proiectul Hotărârii Guvernului cu privire la înaintarea, către Parlamentul Republicii Moldova, a propunerii privind prelungirea stării de urgență, precum și proiectul Hotărârii Parlamentului în acest sens.
Amintim că, ex-Premierul țării, Ion Chicu, a prognozat anterior o nouă Stare de Urgență.
Potrivit lui Chicu, nicio țară din regiune n-a introdus un asemenea regim de când a început războiul – doar Maia Sandu și „gruparea ei analfabetă”.
„Vedeți să nu scăpați termenul pentru o nouă prelungire, că altfel va trebui să respectați legile țării când cheltuiți banii oamenilor. Nu veți mai putea da licență MMZ-ului, ocolind legislația, nu veți putea lua miliarde din buget – numai voi știind pentru ce, nu veți mai putea distruge procesatorii locali, scutind de TVA exportul. Veți rămâne fără instrumentul vostru de bază – guvernare fără transparență și coruptă…
Chipurile, s-a introdus Starea de Urgență din cauza crizei regugiaților. Vă mai amintiți de așa criză?
Nici guvernul și nici Maia Sandu nu-și mai amintesc. Vor reveni la subiect peste 2-3 zile, pentru o eventuală prelungire a Stării de Urgență.
Astăzi, însă, când toata lumea celebrează Ziua Mondială a Refugiatului, pe siturile Președinției sau Guvernului nu veți găsi măcar o singură mențiune despre această dată importantă. „Verișoarele” responsabile de comunicare, se relaxează deja…”, a scris Ion Chicu.







