Executivul Primăriei Chișinău va propune mâine, 12 mai, reintroducerea pe ordinea de zi a subiectului cu privire la tariful la transportul public municipal în cadrul unei noi ședințe a Consiliului Municipal Chișinău (CMC), informează Replica Media.
„Îmi asum că nu este o decizie foarte populară, dar este strict necesară pentru dezvoltarea transportului din Chișinău și evitarea ducerii în faliment a Parcului Urban de Autobuze (PUA), dar și a Regiei Transport Electric (RTEC)”, a declarat Ion Ceban.
Tariful propus spre aprobare consilierilor municipali este de 6 lei.
Potrivit proiectului, costul abonamentelor la trnaapsortul public municipal va fi de 2-5 ori mai mic decât noul tarif.









