Ministerul rus al Apărării a negat că armata rusă ar fi provocat masacrul din localitatea Bucha, regiunea Kiev, și spune că „toate fotografiile și videoclipurile publicate de regimul de la Kiev, care ar fi mărturie despre astfel de „crime” comise de personalul militar rus în orașul Bucha, sunt o altă provocare a autorităților de la Kiev.”
„În perioada în care Bucha a fost sub controlul forțelor armate ruse, nici un localnic nu a suferit de vreo acțiune violentă. Toate unitățile forțelor armate ruse au părăsit complet Bucha pe 30 martie, iar „dovezile crimelor” din Bucha au apărut abia în a 4-a zi după aceea”, a declarat Ministerul rus al Apărării.
Viceprim-ministra Ucrainei, Irina Vereșciuk, a anunțat că cei care sunt implicați în tortura și execuția civililor vor fi condamnați pe viață, după ce au fost publicate zeci de imagini și ânregistrări video cu civili omorâți în Kiev, Bucha, dar și alte localități. De asemenea, ea le-a transmis soldaților ruși aflați încă pe teritoriul Ucrainei să se comporte „în așa fel încât pentru tot restul vieții să nu fiți nevoit să căutați constant un gol unde să vă ascundeți”, deoarece „războiul se va termina mai devreme sau mai târziu.”
Trupele ruse au părăsit regiunea Kiev, iar în urma lor au lăsat imagini de coșmar: orașe pârjolite și zeci de cadavre ale cetățenilor ucraineni care zac chiar pe drumuri (numărul exact al victimelor încă nu a fost stabilit). În Bucha au fost găsiți zeci de morți cu mâinile legate, primarul orașului declarând că Bucha era „împânzită cu cadavre”. Oamenii, a spus primarul, au fost împușcați în ceafă. În satul Motîjin, au fost găsite cadavre într-o groapă comună. Pe marginea uneia dintre autostrăzile din regiunea Kiev, fotojurnaliştii au văzut trupurile unor femei goale. Forțele ruse au încercat să le ardă.








