Alocația lunară de stat pentru veteranii celui de-al doilea război mondial (doar 189 rămași în viață) ar putea fi majorată.
Comisia protecție socială, sănătate și familie a aprobat, în ședința de astăzi, raportul pentru prima lectură la PROIECTUL de modificare a legii cu privire la protecția socială suplimentară a unor categorii de populație.
Documentul prevede majorarea cuantumului alocației lunare de stat, de la 950 lei la 1250 lei, pentru participanții la cel de-al doilea război mondial în rândul militarilor care și-au satisfăcut serviciul militar în componența armatei de operații, detașamentelor și formațiunilor de partizani, foștilor deținuți în lagărele de concentrare fasciste, văduvelor Eroilor Uniunii Sovietice, persoanelor care au lucrat ca angajaţi civili în armata de operaţii în anii celui de-al doilea război mondial, etc.
În contextul noilor reglementări, va fi necesară alocarea suplimentară a mijloacelor financiare în valoare de 793800,00 lei.
Proiectul de lege urmează a fi adoptat de Legislativ, în prima lectură.








