Consumatorii de pe mai multe străzi din orașul Durlești vor rămâne astăzi, 17 noiembrie, fără apă la robinet. Sistările sunt planificate între orele 09.00 și 21.00, timp în care SA „Apă-Canal Chișinău” va efectua lucrări la stația de pompare a apei „Cartușa” din Durlești.
Furnizarea apei va fi întreruptă pe strada N. Testemițanu, stradelele N. Testemiţanu, precum și străzile E. Loteanu, Gr. Grigoriu, Basarabia și stradela1 Codrilor. De asemenea, apa va fi sistată la întreprinderi pomicole: La Fântână, Luceafăr, Pârlea, Lesnaia, Poleana, Automobilist, Meliorator, Pădurețul, Poiana Silvică, Zdarovia, Colos, Dumbrava Nouă și Valea Salcâmilor.
În acest context, ACC își cere scuze faţă de consumatorii care vor fi afectaţi de lipsa apei potabile şi îi asigură că echipele care execută lucrările vor face tot posibilul pentru finalizarea intervenţiilor şi reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp. Totodată, toţi consumatorii afectaţi de această oprire sunt rugați să-şi asigure rezerva minimă de apă pentru consum şi uz casnic pe perioada întreruperii furnizării apei.
Pentru informaţii suplimentare Vă puteţi adresa la Departamentul dispecerat tel. 022-25-66-66 sau 022-85-77-77.








