VIDEO// Nagacevschi despre jocurile pe sub masă a guvernării: Justiția nu trebuie făcută după moftul celor din PAS

curtea constitutionala l a somat pe fadei nagacevschi sa citeasca atent legea si a respins demersul depus POLITIC

Fadei Nagacevschi, fostul ministru al Justiției susține că Partidul Acțiune și Solidaritate nu face nimic altceva decât să-și subordoneze justiția. Acesta este de părere că legea cu privire la Procuratură a fost făcută în grabă, deși a fost făcut un angajament în fața Consiliului Europei care prevede că toate proiectele legislative legate de Procuratură și justiție trebuie obligatoriu să fie coordonate cu grupul ad-hoc al Consiliului Europei, dar și să obțină un aviz din partea Comisiei de la Veneția.

Deși, Ministrul Justiției Sergiu Litvinenco le-a garantat că reformele vor fi desfășurate în strictă coordonare cu grupul, acesta nu se ține de cuvânt și merge pe niște experimente care contravin în totalitate planului de acțiuni care a fost elaborat împreună cu Consiliul Europei.

”Eu în calitate de ministru a justiției, am făcut un angajament în fața Consiliului Europei, că toate proiectele legislative legate de Procuratură și sistemul judecătoresc, vor fi coordonate cu grupul ad-hoc al Consliului care ne-a fost oferit suport, expertiză în 2019, eventual cu Comisia de la Veneția. Este o obligație, un angajament al RM și nu este un moft și nu poți schimba anagajemtele când îți trece ție prin cap (…) Asta s-a făcut în grabă. A fost o întîlnire dintre grupul ad-hoc și Ministrul Justiției, unde ministrul le-a garantat că va desfășura reformele în strictă coordonare cu grupul, cu Comisia de la Veneția și va asigura continuitatea reformelor. Cu toate acestea el nu se ține de cuvânt, el merge pe niște experimente care contravin planului de acțiuni care este pregătit în colaborare cu Consiliul Europei” , a argumentat Nagacevschi.

Fostul ministru a ținut să amintească și despre declarațiile lui Alexandru Tănase, fost președinte al Curții Constituționale, care în prezent este și mebru supleant la Comisia de la Veneția. Fadei Nagacevschi a menționat că la felul cum abordează lucrurile actuala guvernare, ne-am putea pomeni cu un guvern nou până la Anul Nou, și nu cu un Procuror.

Mai mult, ex-ministrul a relatat că PAS folosește diverse retorici, în dependență de interesul pe care îl au asupra anumitor proiecte de lege. Acesta însă a mai venit și cu o replică pentru majoritatea PAS, dar și pentru Guvern și a comunicat că guvernarea care se ține doar pe populisme, nu are șanse să se țină mult timp, făcând referire la Guvernul Filip.

Să ne amintim că domnul Tănase este membru supleant la Comisia de la Veneția (…) A fost o poziție destul de clară, legea cu privire la procuratură trebuia să fie avizată prin obligație la Comisia de la Veneția. Domnul Tănase mai cunoaște anumite detalii de la Comisie. Nu uităm că această lege e o sesizare a PG la Consiliul Europei. O să vedem care va fi efectul acestei adresări. Eu mă tem să nu avem un guvern nou până la sfârșitul anului, ținând cont de cum abordează lucrurile actuala guvernare. Credeam că au o strategie, că lucrurile sunt bine gândite, dar e vorba de o prostie consolidată și care eșuează pe toate domeniile (…) Când e vorba de justiție și au nevoie de control asupra Procuraturii, ei ne spun că noi nu avem stat de drept, când se vorbește despre reforma administratvi teritorială sau despre livrarea gazului pe teritoriul Republicii, imediat se gândesc la statul de drept, confor legislației și conform bunelor practici. Asta este manipulare și aplicarea de duble standarte. Unde nu au interes, se utilizează o anumită retorică, unde nu au, se utilizează o altă retorică. Acest lucru va exploda ca o bombă, pe populisme guvernarea nu se va ține pe mult timp”, a conchis fostul ministru.

sinteza.org

Lasă un răspuns