PAS a POLITIZAT și Comisia Electorală Centrală! Noul președinte CEC a fost consilierul primarului PAS din Stăuceni

POLITIC

Cu câteva clipe în urmă, Angelica Caraman a fost aleasă în funcția de Președinte al Comisiei Electorale Centrale (CEC), iar candidatura acesteia a fost susținută de toți cei 6 membri, prezenți la ședință.

Totuși, cireașa de pe tort este faptul că, din anul 2019 până în prezent, Caraman a deținut funcția de consilier al primarului de Stăuceni, Alexandru Vornicu, care reprezintă echipa PAS.

Ba mai mult, Caraman a fost propusă în funcția de președinte al Comisiei Electorale Centrale de către Pavel Postică, expertul Promo-Lex, desemnat de Președintele Maia Sandu, ex-liderul PAS, în calitate de membru al CEC.

De precizat că, deputații au aprobat în ședința de joi, 17 septembrie, proiectul de hotărâre privind noua componență a Comisiei Electorale Centrale (CEC). În calitate de membri ai CEC au fost desemnați 5 din cei 9 membri.

Membrii desemnați de Parlament sunt Alexandr Berlinschii, Angelica Caraman, Sergiu Gurduza, Ludmila Lupașco, Alexandru Musteața, iar Pavel Postică este membrul desemnat de către președinta R. Moldova, Maia Sandu.

În cadrul următoarelor ședințe ale Parlamentului urmează să fie aleși alți trei candidați desemnați de opoziția parlamentară.

sinteza.org

Lasă un răspuns