Sala Mare a Teatrului Național București va purta veșnic numele marelui actor Ion Caramitru. Anunțul a fost făcut de ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu.
„Ion Caramitru a fost un vizionar şi un motor pentru cultură. Îmi doresc ca moştenirea lui să fie păstrată vie în memoria spectatorilor şi a tuturor artiştilor din România, motiv pentru care am iniţiat demersuri prin care Sala Mare a Teatrului Naţional Bucureşti se va numi de acum înainte Sala Ion Caramitru”, a scris Gheorghiu pe Facebook.
Ion Caramitru – veșnic în amintirea celor vii
Moartea actorului Ion Caramitru a venit ca o lovitură pentru întreaga suflare din lumea artistică. Actorul s-a chinuit încă de la începutul lunii august, atunci când medicii i-au descoperit o infecție puternică în sânge. Din păcate însă, nici vârsta și nici corpul actorului nu l-au mai ajutat pe acesta să facă față în fața virusului.
Ministrul este de părere că decizia reprezintă „un demers al recunoașterii”. Pentru întreaga țară, Ion Caramitru a jucat ani la rând un rol deosebit de important.
Actorul Ion Caramitru a fost director al Teatrului Național București și președinte al Uniunii Teatrale din România (UNITER), a murit duminică, la vârsta de 79 de ani, după ce ar fi contactat o bacterie intraspitalicească.
Ion Caramitru a fost actor şi regizor al Teatrului „Lucia Sturza Bulandara” încă din 1965. În perioada 1990-1993 el a fost director general al acestei instituții. A interpretat peste 60 de roluri în piese de Shakespeare, Cehov, Pirandello, Buchner, Bernard Shaw, Alfred de Musset, Suto Andras, Rolf Hochhuth și alții. Caramitru a fost președinte al Uniunii Teatrale din România de la înființarea acesteia, la 15 februarie 1990.
A fost decorat, în 1995, de regina Elisabeta a Marii Britanii cu titlul de „Cavaler de Onoare al Ordinului Imperiului Britanic”. În anul 2008 a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității de Arte „George Enescu” din Iași.
Actorul a primit pe data de 28 martie 2011 Premiul de excelență al Uniunii Teatrale din Republica Moldova (UNITEM).
Actorul Ion Caramitru s-a născut în Bucureşti, la 9 martie 1942, într-o familie de aromâni. Mama sa era născută lângă Salonic, într-un sat numit Gramatica, iar tatăl în partea albaneză a oraşului Korcea, de religie creştin ortodoxă. Cu toții au fost oameni iubitori de cultură, de artă și de tradiție.








