Actuala conducere a Ministerelor formată din oamenii PAS, veniți de la diferite ONG-uri, ar putea munci în așa mod ca să producă rezultate și să activeze cu eficiență maximă. De această părere este fostul Prim-ministru al Republicii Moldova, Ion Chicu.
Totodată, Chicu a ținut să critice acțiunile de numire în funcțiile importante ale statului pe verișoarele și alte rude ale Președintelui Maia Sandu, pe când se de uitării de așa termen ca meritocrație.
„Activitatea Ministerelor depinde de oamenii care lucrează acolo. Acele persoane, fie ele și din ONG-uri, vin la conducerea Ministerului și au un pic de înțelepciune, ei pot face așa ca Ministerul să activeze cu eficiență maximă. Bineînțeles atunci când vezi că s-a pornit epurarea cadrelor, când s-a uitat în general de meritocrație, de concursuri, vin verișoare, aici e mai dificil(…) nu-i neapărat că dacă e din ONG, neapărat va fi un Ministru sau un conducător de Instituție care va avea insucces”, a menționat Chicu în timpul unei emisiuni de la TV8.
În context, ex-Premierul a accentuat că pentru cetățenii Republicii Moldova, ar fi foarte bine ca actuala garnitură guvernamentală ce este formată din membrii unui singur partid politic, să înregistreze cât mai multe reușite.
Precizăm că, chiar dacă mai mulți reprezentanți PAS au declarat că vor organiza concursuri publice chiar și pentru funcțiile care nu necesită, din momentul de când Maia Sandu a câștigat detașat alegerile prezidențiale, dar și de când PAS a acumulat majoritatea în parlament, rudele apropiate ale celor din PAS (inclusiv 2 verișoare a Maiei Sandu) au fost numite în funcții publice fără concursuri, iar informația nu a fost făcută publică.








