În perioada 23 – 29 august 2021, la ”frontiera verde” și în punctele de trecere polițiștii de frontieră au fost notificate 1 135 de evenimente cu documentarea a 1 171 de persoane, care au încălcat legislaţia frontalieră şi migraţională a Republicii Moldova, după cum urmează:
– 99 de încălcări ale regimului zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere;
– 15 cetățeni străini au încălcat regimul de ședere pe teritoriul Republicii Moldova;
– 1 015 contravenții privind privind încălcarea regimului de sănătate, circulație rutieră, de transporturi;
– șase cazuri de trafic ilicit de bunuri;
Au fost declanșate 271 de consemne, dintre care 17 consemne pe Interpol și 254 conform informațiilor parvenite din partea autorităților de ocrotire a normelor de drept naționale.
În decursul săptămânii precedente 64 de cetăţeni străini, dar și 70 de mijloace de transport, au primit refuz de intrare în Republica Moldova.
În punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 338 235 traversări și valorile traficului de mijloace de transport a prezentat un număr de 82 702 traversări. Cea mai ”activă” frontieră a fost cea cu România, 57% din totalul de traversări s-au semnalat în punctele de trecere situate la granița moldo-română.
În ultimele 24 de ore (29 – 30 august 2021), în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 47 213 traversări. Pe sensul de intrare în Republica Moldova s-au înregistrat 23 946 traversări persoane, dintre care 13 665 treceri la frontiera moldo-română, 5 938 treceri la frontiera cu Ucraina și 4 343 treceri a frontierei aeriene.
Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei (intrare în RM) au fost:
PTF Leușeni – 6 658 traversări persoane;
PTF Aeroportul Internațional Chișinău – 4 343 traversări persoane;
PTF Sculeni – 2 534 traversări persoane;
PTF Cahul – 2 018 traversări persoane;
PTF comun Palanca – 1 529 traversări persoane;
În punctele de trecere a frontierei deschise traficului au fost supuse screeningului 47 213 persoane și completate 3 271 de fișe epidemiologice individuale. Nicio persoană din cele ce au traversat frontiera de stat nu a prezentat simptome ale infecției de tip Covid-19 (febră, rinoaree, tuse seacă).
Ofițerii de la Linia Verde a Poliției de Frontieră (022 259 717), în decursul a 24 ore au înregistrat 159 de apeluri de la cetățeni, unde s-au oferit consultații vizavi de situația de la frontiera de stat, condițiile de traversare și riscurile în contextul măsurilor aplicate privind diminuarea răspândirii COVID-19.
Documentate pentru nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire și/sau combatere a bolilor epidemice (art.76′ al CC al RM) au fost 111 persoane.









Statistica este incompletă și nerelevantă . Nimeni nu știe cine pleacă și cine revine. Asta se răsfrînge și asupra numărului electoratului în timpul scrutinelor. Pe lista generală este o cifră, dar la urne s-au prezentat circa 48 procente. Probabil că ar fi necesară o reformă în acest domeniu. Primăriile ar trebui să știe –cine pleacă și cine revine. Candva astă evidență strică o avea comisariatelle militare raionale în perioada sovietică. Se crează impresia că RM a devenit o casă fără porți, ferestre, câini de pază, unde fiecare se plimbă cum vrea. Dar când vine vîrsta pensionării, încep toti a scânci, că pensia le este mică.. Dar unde au fost ei de la 20-63 ani.. Pentru care buget au lucrat ???