VIDEO// Cetățeni străini cercetați penal pentru șantaj. Aceștia au estorcat de la victimă 1 600 000 de lei

ACTUAL

Printr-un comunicat de presă, Poliția informează despre stoparea acțiunilor de șantaj și amenințare a unui bărbat de 45 de ani, de origine turcă, care, timp de trei luni a fost șantajat de doi cetățeni ai Azerbaidjanului, cu vârste de 25 și 30 de ani. Suspecții au  amenințat victima cu un pistol de model necunoscut și l-au deposedat de mașina de marca „Range Rover”. Ulterior, prin aplicarea violenței și amenințare cu moartea, sub pretextul unei datorii inexistente, au estorcat de la victimă 1 600 000 de lei.

Ca urmare a acțiunilor comune întreprinse de ofițerii Direcției investigații criminalitate organizată a Inspectoratului Național de Investigații, Direcției generale urmărire penale, angajații Biroului migrații și azil al MAI și a procurorilor Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, suspecții au fost identificați.

Astfel, la 16 aprilie, unul dintre suspecți a fost reținut, ulterior fiind arestat pentru 30 de zile.

Cel de-al doilea suspect, anterior condamnat cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, pentru tentativă de omor, a fost anunțat în căutare internațională.

De menționat că pe acest caz, a fost iniţiată o cauză penală în baza art. 189 alin. (6) Cod Penal al RM „Șantajul săvârșit în proporții deosebit de mari”.

Conform legislaţiei, persoanele culpabile de şantaj se pedepsesc cu închisoare de la 13 la 15 ani.

sinteza.org

Lasă un răspuns