Igor Dodon: Andrei Năstase a avut dreptate când a zis că ne-am înțeles cu Maia Sandu în privința anticipatelor

POLITIC

Liderul socialiștilor Igor Dodon a ținut în cadrul ultimului său vlog să justifice o declarație a președintelui Platformei DA, Andrei Năstase, care afirmase că acesta și președinta Maia Sandu au ajuns la o înțelegere în privința alegerilor anticipate. 

„Da, domnule Năstase, dumneavoastră aveți perfectă dreptate, pe data de 16 martie, cu Maia Sandu am bătut mâna și ne-am înțeles să facem alegeri anticipate, dumneaei voia sfârșitul lunii iulie, eu începutul lui august. Noi ne-am înțeles de anticipate. Pur și simplu mai departe Maia Sandu a încercat să facă niște mișcări care a adus la situația de acum”, a declarat Dodon în cadrul vlogului său.

Cu o zi înainte, întrebat când ar putea avea loc alegerile anticipate, Năstase declarase că nu este o întrebare potrivită pentru el, întrucât alții ar fi cei care se înțeleseră în privința aceasta.

„Este o întrebare pe care trebuie să o adresați doamnei Maia Sandu, respect decizia domniei sale. Nu am avut o comunicare cu doamna Sandu în acest sens. Am înțeles că a comunicat cu Igor Dodon cu privire la data alegerilor și alte aspecte. Eu nu am fost abordat”, declara Năstase.

sinteza.org

Lasă un răspuns