Platforma DA: Olesea Stamate declara că nu există temei juridic pentru interzicerea Partidului Șor

POLITIC

În cadrul unei conferințe de presă, Platforma DA a prezentat un proiect de lege prin care cere scoaterea Partidului Șor în afara legii. Tot în cadrul conferinței, deputatul Stela Macari a declarat că în 2019, Olesea Stamate, pe când era în fruntea Ministerului Justiției, i-a anunțat că nu ar exista temei legal de scoatere înafara legii a Partidului Șor, liderul căruia este Ilan Șor.

”Stimați cetățeni, este important să aduc în discuții consecvența platformei DA și acțiunile care s-au întreprins privind scoaterea înafara legii a PP șor. Nu o singură dată am spus că Partidul Șor nu își are locul pe arena politică din Republica Moldova, iar mulți deputați ai acestui partid, în loc să-și ocupe fotoliile în parlament, au ajuns pe banca acuzaților, lucru confirmat și prin învinuirile aduse de Procuratura Generală în adresa grupării criminal organizate ȘOR. În luna sept 2019, alături de colega mea din fracțiunea parlamentară a platformei da, doamna Maria Ciobanu, am făcut o sesizare la Ministerul Justiției prin care am cerut radierea partidului politic ȘOR din registrul de stat al persoanelor juridice. Comisia de anchetă din acea perioadă privind investigarea fraudei bancare și devalizarea sistemului bancar condusă de Alexandr Slusari, a scos la iveală lucruri mai mult decât grave. Majoritatea deputaților ai acestei formațiuni figurează în rapoartele Kroll, iar liderul partidului este unul dintre beneficiarii principali ai furtului miliardului. (…) Răspunsul pe care l-am primit de la Ministerul Justiției în fruntea căruia se afla doamna Olesea Stamate a fost lipsa unui temei legal fondat pe acțiuni anti-statutare sau anticonstituționale de funcționare a partidului. Și tot din acel răspuns, am reținut că un partid politic în întregime nu poate fi tras la răspundere pentru comportamentul individual al membrilor săi. Deci, chiar dacă pentru cinci deputați ai fracțiunii parlamentare a fost scoasă imunitatea, iar în hotărârile de ridicare a imunității s-a scris de mai multe ori despre gruparea criminală Șor, legislația actuală nu prevede nici o penalizare ce ar putea fi aplicată partidului. (…..) Sper că inițiativa cu care venim astăzi, să fie o soluție la această întrebare”, se arată în discursul deputatului PPDA, Stela Macari.

Totodată, PPDA a anunțat în conferința de presă că astăzi vor merge la Curtea Constituțională cu o sesizare, în care vor solicita excluderea Partidului Șor din registrul de stat al persoanelor juridice, precum și declararea acestui partid în afara legii.

Amintim că anterior, deputatul Octavian Țîcu a declarat că pregătește un proiect de lege care prevede scoaterea înafara legii a Partidului sus-menționat.

sinteza.org

Lasă un răspuns