Sputnik Moldova a reușit să afle detalii cutremurătoare din rechizitoriul dosarului unui pedofil în serie, care a pus pe jar țara noastră la începutul celui de-al treilea mileniu. Individul a violat trei copii, iar pe doi dintre aceștia i-a și ucis cu cruzime.
Mulți oameni cred că maniacii, pedofilii și alți criminali în serie sunt doar personaje desprinse din filme polițienești, fără să bănuiască faptul că uneori aceștia se află chiar alături de noi, sunt parte a societății noastre, iar în unele cazuri par cu totul inofensivi, nu lasă loc de bănuială că ar fi în stare să comită crime.
Este și cazul unui violator în serie condamnat la detenție pe viață după ce a violat trei minori, iar pe doi dintre ei i-a omorât. Acesta a săvârșit crimele înfiorătoare la mijlocul anului 2002. Sputnik Moldova a reușit să afle detalii cutremurătoare din rechizitoriul aferent dosarului și dezvăluie cum a fost posibilă identificarea individului, dar și regretele unui procuror care a investigat cazul.
Victimele criminalului – copiii de până la opt ani
Prima infracțiune a fost săvârșită pe data de 14 mai 2002 pe strada Calea Basarabiei din sectorul Râșcani al Capitalei. Victima – un băiețel de doar șase ani. Acesta se juca pe marginea drumului împreună cu un prieten de vârsta lui, când pedofilul s-a apropiat de el.
„Urmărind scopul de a întreține relații homosexuale, M.R. (n.r. nu îi vom da numele, ci doar inițialele) i-a propus victimei să-l urmeze, promițându-i bani și jucării. Minorul (n.r. unul din cei doi copii) a refuzat, iar al doilea (n.r. victima) a fost de acord. Prin înșelăciune, M.R. l-a dus pe acesta pe malul râului Bâc, unde, cu scopul de a duce la capăt intențiile criminale, a folosit forța psihică și fizică, l-a pus la pământ și și-a satisfăcut intențiile homosexuale”, se arată în rechizitoriul de învinuire.

Detalii din rechizitoriul aferent dosarului deschis pe numele pedofilului în serie
Potrivit aceluiași document, ca să nu fie auzite țipetele copilului, individul i-a pus mâna la gură, iar într-un final acesta a murit asfixiat. Când și-a dat seama că l-a omorât, M.R. a aruncat corpul neînsuflețit în râu. Ulterior, expertiza cadavrului a arătat că minorul a suferit mai multe leziuni, printre care fracturi ale coastelor, bazinului și mandibulei.
A violat o fetiță de 8 ani în scara blocului
Al doilea caz a avut loc în data de 19 iunie 2002, în sectorul Râșcani din Chișinău. De această dată, victima a fost o fetiță de opt ani, care se juca în curtea unui bloc de locuit. Individul a așteptat-o în scara blocului. Peste 20 de minute, copila a intrat în ascensor, iar împreună cu ea și individul. Folosind aceleași metode de înșelăciune, ademenind-o cu bani și jucării, i-a propus să-l urmeze. Victima a refuzat, moment în care criminalul a oprit ascensorul, a scos un cuțit și a amenințat-o.
“A luat cureaua de la pantaloni, a legat-o de gâtul victimei și a scos-o pe scara etajului patru, lângă țeava de deșeuri. A pus-o la pământ și a violat-o”, se arată în rechizitoriu.

Minora a suferit, de asemenea, multiple fracturi, dar a rămas în viață. Individul a vrut să scape de ea – să o ucidă la fel ca pe prima victimă. A luat-o de mână și a ieșit în stradă. Doar că, în timp ce o ducea să o omoare, fetița a strigat după ajutor atunci când a văzut câțiva trecători. Criminalul a fugit, iar copila de opt ani a rămas în viață.
Între timp, polițiștii și procurorii din Chișinău încercau deja să de-a de urma individului. După acest caz, oamenii legii și-au dat seamă că au de-a face cu un violator în serie.
În Capitală era panică. Investigatorii aveau două cauze penale deschise, declarațiile martorilor, portretul robot care apăruse și în presă. Cu toate acestea, a urmat și al treilea viol.
Faptul că era căutat peste tot nu l-a oprit pe criminal să continue seria de infracțiuni. A treilea caz s-a produs peste o săptămână, pe 27 iunie, 2002.
De această dată, victimă a fost o fetiță de doar șase ani. Infracțiunea s-a produs în sectorul Ciocana al Capitalei. Exact după aceeași schema, pedofilul a dus copila într-o pădurice din zonă, a violat-o în mod pervers, apoi a omorât-o. Potrivit rechizitoriului “a strangulat-o cu mâinile, după care i-a legat în jurul gâtului pantalonii scurți.”

Corneliu Bratunov: “Regret că nu am reușit să-l reținem după primul omor”
Fiind în al treilea an de activitate în organele procuraturii, în 2002, Cornelui Bratunov a fost unul dintre oamenii legii care a investigat aceste infracțiuni. Potrivit lui, în acest caz, declarațiile martorilor au fost total greșite, ceea ce a complicat mersul anchetei.
“După al doilea caz, cel al fetiței care a rămas în viață, au fost ridicate câteva fire de păr și sânge de sub unghiile victimei, iar în urma expertizei biologice s-a stabilit că persoana suspectă are aceeași grupă de sânge ca și în cazul primului viol”, povestește Bratunov.
El afirmă că în presă a apărut și portretul robot al suspectului, care a fost făcut în baza cuvintelor martorilor. Speriați, chișinăuienii încercau să dea o mână de ajutor anchetatorilor.
„Persoanele care se asemănau erau des văzute, iar noi eram sunați, practic, la fiecare cinci minute. Ieșeam la fața locului și stabileam că e alarmă falsă. Aproape în toate cele trei cazuri au existat martori, în special, la cel de-al doilea incident, când fetița a apelat după ajutor la trecători. Cu toate acestea, descrierile suspectului erau diferite de la un caz la altul. După primul incident, un martor a spus că l-a văzut coborând dintr-o mașină, ceea ce nu a fost adevărat, dar noi am căutat inclusiv această mașină. După reținere, am văzut că mărturiile au fost în contradictoriu, iar descrierile nu au arătat realitatea tipului”, susține Corneliu Bratunov.
Procurorul care are acum o experiență de mai bine de 20 de ani de activitate a recunoscut: “cazul a fost descoperit într-o lună și ceva, întregul grup de anchetă a lucrat non-stop, dar eu, oricum, mă simt vinovat până în prezent pentru faptul că nu l-am identificat în primele zile, ca să evităm celelalte două violuri și omorul ultimei victime”, ne-a mărturisit omul legii.
Identitatea și reținerea criminalului
În 2002, atunci când a comis aceste infracțiuni, M.R. avea vârsta de 24 de ani. Familia în care a crescut a fost una obișnuită sau, cel puțin, așa era în 2002 (vom reveni mai târziu la acest aspect).
Expertiza medico-legală psihiatrică a arătat că acesta se afla în deplinătatea facultăților mentale când a comis violurile și omorurile.
Potrivit lui Corneliu Bratunov, chiar dacă au avut o mostră de sânge, în 2002 în Republica Moldova nu exista tehnică specială pentru a stabili ADN-ul unei persoane. Prin urmare, polițiștii și procurorii au investigat cazurile după vechile metode – baza de date ale persoanelor cu antecedente penale. Doar că, suspecții erau cu sutele.
La un moment dat a ajuns rândul și individului respectiv, pentru că avuse antecedente penale similare.
Dosarul arată că criminalul nu a fost la prima abatere de la lege…
Amnistia care a costat vieți de copii
În anul 1999, invidivul a recurs la prima tentativă de viol. Victima a fost un băiețel de șase ani. Tipul a fost condamnat la pușcărie, doar că, în același an, a nimerit în lista celor amnistiați cu ocazia aniversării a cinci ani de la adoptarea Constituției Republicii Moldova.
După comiterea celor trei infracțiuni din 2002, unul dintre polițiștii care făcea parte din grupul de lucru a mers acasă la părinții lui, pentru a verifica versiunea care îl lua în calcul drept suspect. Tipul nu era acasă, iar omul legii a lăsat un număr de contact.
În scurt timp, polițistul a fost sunat chiar de criminal. A venit la poliție, fără să bănuiească faptul că este în vizorul ofițerilor. În timpul discuțiilor însă ambele părți, polițiștii și procurorii, precum și el, și-au dat seama – primii au înțeles că acesta este criminalul, iar criminalul a înțeles că nu mai are rost să se ascundă.
“Și-a recunoscut vina încă la faza de urmărire penală, iar în instanță nu a avut obiecții asupra rechizitoriului de învinuire”, povestește Corneliu Bratunov.
Portretul unui violator în serie
Bratunov afirmă că, după ce pedofilul și-a recunoscut vina, a urmat procedura de reconstituire la fața locului.

“Eu am avut impresia că el a primit o satisfacție în plus în momentul în care a povestit cum a violat și a omorât”, susține procurorul.
Potrivit lui, criminalul a recunoscut faptul că, înainte de primul viol, a consumat băuturi alcoolice și a mers în zona respectivă ca să apeleze la serviciile unei prostituate, pentru că nu întreținuse până atunci niciodată raporturi sexuale. Nu a putut explica de ce, într-un final, l-a ademenit pe băiețelul de șase ani.


L-am rugat pe procurorul Corneliu Bratunov să-i facă o descriere individului.
“O persoană extrem de calmă și liniștită. Fără remușcări de conștiință. A fost catalogată de toți cunoscuții drept un tânăr adecvat, iar în familia sa nu ar fi existat episoade nefericite care l-ar fi putut marca psihologic” ne-a spus Bratunov.
Posibil părinții acestui tânăr ajuns violator în serie au ascuns lucruri importante de organele de drept. Cert este faptul că, în anii următori, din cauza violenței în familie, mama acestui individ și-a înjunghiat soțul.
M.R. are acum 43 de ani și se află în pușcărie, condamnat fiind la detenție pe viață.
Sursa: Sputnik.md








