Secretarul general al Președinției a fost dat pe mâna inspectorilor ANI și a procurorului general

1610623697 26926419 770x515 1 POLITIC

În ultimele două săptămâni, în atenția publicului a intrat declarația de avere și interese a secretarului general al Aparatului Președinției, Andrei Spînu. În mod special, faptul că acesta a indicat în document valoarea imobilului pe care-l deține, diminuând de circa cinci ori valoarea reală a acestuia, transmite Ntv.md

Astfel, deputatul socialist Petru Burduja a depus o sesizare la ANI: „OAMENII BUNI” ai Maiei Sandu își ascund valoarea reală a caselor de milioane pe care le dețin. Probabil, le este rușine că au mințit poporul că ei sunt modești, dar au în realitate imobile de multe milioane de lei, care ridică multe întrebări despre integritatea lor.

Secretarul general al Președinției a fost dat pe mâna inspectorilor ANI și a procurorului general

Cetățenii au văzut cum o casă și terenul intravilan procurate de Andrei Spînu cu 393 500 de euro (echivalentul actual a circa 8 000 000 de lei) au fost declarate cu o sumă sub 2 milioane de lei.

Andrei Spînu a recunoscut că a procurat casa și terenul pe care se află aceasta cu suma de 393 500 EUR, sumă achitată în rate timp de doi ani. Această sumă ar fi indicată și în contractul de vânzare-cumpărare înregistrat la notar și cadastru. Astfel, apare o bănuială rezonabilă precum Andrei Spînu eventual ar fi admis acțiuni privind evaziunea fiscală sau a încălcat modul de completare a declarației de avere şi interese personale, care prevede că „Valoarea bunului” (imobile)- se indică valoarea conform documentului care certifică proveniența bunului …”

În legătură cu aceasta, am cerut astăzi Procuraturii Generale și Agenției Naționale de Integritate să verifice legalitatea tranzacției privind procurarea de către Andrei Spînu a terenului declarat la valoare de 449 880 MDL și a casei de locuit declarate la valoare de 1 501 168 MDL dobândite în anul 2018, prin prisma legalității împrumutului contractat și achitării acestuia în rate, pentru casa de locuit și terenul aferent acesteia.”, a scris Burduja într-o postare pe Facebook.

VEZI ȘI: EXCLUSIV! VIDEO DRONĂ: Casa secretarului general al Preşedinției, Andrei Spînu, de aproximativ 8 000 000 lei

Investigație EXCLUSIVĂ! VIDEO DRONĂ: Casa secretarului general al Preşedinției, Andrei Spînu, de 8 000 000 lei

sinteza.org

Lasă un răspuns