Știrile actuale, politice, sociale, externe - doar cu sinteza
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate și cei de urmărire penală ai INI, în comun cu procurorii PCCOCS au prevenit șantajarea cu $100.
Președinta PCRM, deputata Diana Caraman, a participat la o acțiune de protest în fața Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, în contextul
Doi minori de 16 și 17 ani din capitală sunt cercetați penal, fiind suspectați de implicare în distribuirea drogurilor sintetice. Aceștia au fost reținuți
Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) informează consumatorii că în urma acțiunilor de control privind respectarea cerințelor de plasare pe
Activitatea infracțională a unui bărbat de 44 de ani din raionul Șoldănești a fost documentată de polițiștii Direcției de Poliție Chișinău, în comun cu
Administrația președintelui Donald Trump va introduce, începând de vineri, noi tarife vamale de 10% și 12,5% pentru importurile provenite din 60 de țări
Fostul deputat Fiodor Gagauz și-a anunțat candidatura pentru funcția de bașcan al UTA Găgăuzia. Decizia a fost făcută publică astăzi. „După reflecții serioase
De ce ne doare stomacul după ce mănâncăm ceapă. Specialiștii explică de ce apare această reacție și când ar trebui să mergem la medic. Ceapa este unul
La data de 23 iulie 2026, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și Asociația Surzilor din Republica Moldova au semnat un Acord de colaborare
O operațiune a poliției locale din orașul italian Jesi, declanșată după o sesizare privind o posibilă depozitare ilegală de deșeuri, a scos la iveală o
Microsoft pregătește una dintre cele mai importante schimbări din ultimii ani în ceea ce privește securitatea conturilor. Compania a anunțat că, începând
Procuratura municipiului Chișinău informează despre condamnarea unui bărbat în vârstă de 27 de ani, angajat al unei companii de pază, pentru două episoade

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.