Știrile actuale, politice, sociale, externe - doar cu sinteza
Rusia a anunţat marţi transferul a două armate şi trei unităţi aeropurtate la frontiera de vest a Federaţiei pentru efectuarea unor ‘
Preşedintele american Joe Biden i-a propus marţi omologului său rus Vladimir Putin, în cursul unei convorbiri telefonice, organizarea unei întâlniri la
Prin intermediul Programului guvernamental „Prima Casă” au fost procurate până în prezent 5706 locuințe. Suma totală a creditelor acordate de către
Prețurile globale ale mărfurilor alimentare au crescut în martie, marcând o creștere lunară continuă pe parcursul a zece luni, iar cea mai semnificativă
Reprezentanții de la Tiraspol au preluat astăzi 120 de doze de vaccin Pfizer/BioNTech din totalul celor 942 de doze ce au fost repartizate cu titlu gratuit
Săptămâna care a început se arată a fi cu surprize meteorologice şi temperaturi diurne care vor oscila între 20 şi 10 grade Celsius, transmite Serviciul
Aproape 60 de mii de persoane au achitat în primul trimestru al acestui an prima de asigurare obligatorie de asistență medicală în sumă fixă.
În această stare de urgenţă se înregistrează o tendinţă îngrijorătoare în ceea ce ţine de tineretul care a preferat să se concentreze la terasele de la
Horoscop miercuri, 14 aprilie. Nativii din Berbec se vor bucura de vești bune venind de la distanță. Totodată, aceștia se vor bucura și de sentimente frumoase.
Un cuplu din Iași a îngrijit 11 copii abandonați în orfelinate. Este vorba despre o familie de asistenți maternali din comuna Probota, județul Iași, care
Antonia a avut o apariţie de senzaţie la vârsta de 32 de ani. Splendida brunetă și-a lăsat fanii cu gura căscată luni după ce a publicat pe internet o
Experții în securitate cibernetică atenționează toți utilizatorii de WhatsApp cum li se poate bloca foarte ușor contul. Tot ceea ce au nevoie atacatorii

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.