Știrile actuale, politice, sociale, externe - doar cu sinteza
Ştim cu toţii cât de importantă este protecţia solară şi o folosim regulat când facem plajă sau chiar când ieşim din casă în zilele caniculare.
Peste 30 de ofițeri ai Serviciului de Protecție și Pază de Stat au și-au etalat capacitățile de țintaș la cea de-a doua probă a competiției sportive interne
Nouă copii și un adult au murit sâmbătă într-un accident în care au fost implicate 18 mașini pe o autostradă din Alabama. Vârstele copiilor morți sunt
În plină campanie electorală, câțiva membri ai Partidului Democrat, au decis să părăsească formațiunea PDM, argumentând faptul că s-au dezamăgit de noua
Deputatul Petru Jardan, ex-director general interimar al Întreprinderii de Stat „Aeroportul Internațional Chișinău”, împreună cu fostul director al departamentului
Liderul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Igor Dodon a venit cu un mesaj de felicitare în adresa actualului Prim-ministru al Armeniei, și
Preşedintele SUA, Joe Biden, se va întâlni cu preşedintele afgan Ashraf Ghani la sfârşitul acestei săptămâni, pe 25 iunie, conform unui anunț făcut de Casa Albă.
De la 1 iulie 2021, autoritățile italiene vor pune la dispoziția cetățenilor sistemul european de certificare a persoanelor testate/vaccinate împotriva
În conformitate cu unele prevederi legale, venitul înregistrat al unei persoane de 1.000 de euro sau mai mic, este considerat în general pragul sărăciei în Italia.
Ce evoluții ale inflației sunt așteptate în Republica Moldova? Răspunsul Băncii Naționale a Moldovei
În perioada următoare, rata anuală a inflației va fi în continuare sub limita inferioară a intervalului de variație de ±1.5 puncte procentuale de la ținta
Cetățenii Republicii Moldova care au muncit în Republica Italiană, la atingerea vârstei de pensionare vor beneficia de pensie din acest stat și, totodată
Un studiu recent a reuşit să răspundă la întrebarea „ce îşi doresc femeile‟, iar acest lucru i-ar putea ajuta pe mulţi să înceapă o nouă relaţie.

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.