Liderul PSRM l-a felicitat pe Nikol Pașinean cu ocazia victoriei convingătoare la alegerile parlamentare anticipate din Republica Armenia

Liderul PSRM l-a felicitat pe Nikol Pașinean cu ocazia victoriei convingătoare la alegerile parlamentare anticipate din Republica Armenia POLITIC

Liderul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Igor Dodon a venit cu un mesaj de felicitare în adresa actualului Prim-ministru al Armeniei, și Președintelui Partidului „Contractul Civil”, Nikol Pașinean cu ocazia victoriei convingătoare la alegerile parlamentare anticipate din Republica Armenia din 20 iunie, anul curent.

„Sunt sigur că în acest moment dificil pentru Armenia, domnul Pașinean va putea îndeplini sarcinile stabilite, pentru a asigura stabilitatea internă, creșterea economică și relațiile stabile cu partenerii externi.

Îmi amintesc cu căldură întâlnirile noastre în perioada summit-ului francofoniei de la Erevan, Forumul Păcii de la Paris, precum și câteva reuniuni la nivel înalt ale Uniunii Economice Eurasiatice”, a menționat Igor Dodon într-o postare pe canalul său de Telegram.

În același timp, liderul PSRM se arată convins că Republica Moldova și Republica Armenia vor putea menține o dinamică pozitivă și vor asigura consolidarea în continuare a relațiilor reciproce.

„Îi doresc lui Nikol Pașinean multă sănătate, răbdare, înțelepciune și rezultate înalte în gestionarea Republicii Armenia”, se mai arată în mesajul postat de Dodon.

Sinteza.ORG precizează că, Partidul „Contract civil” al premierului interimar al Armeniei, Nikol Pașinean, a câștigat alegerile parlamentare, asta arătând rezultatele numărării voturilor la toate 2008 secții de votare din țară.

Alegerile parlamentare din Armenia au avut loc pe 20 iunie, la ele participând – 21 de partide și patru blocuri electorale.

sinteza.org

Lasă un răspuns