Știrile actuale, politice, sociale, externe - doar cu sinteza
Când îţi alegi poziţia de dormit, cel mai probabil o faci pentru a te odihni cât mai confortabil, însă poziţia ta preferată poate spune multe lucruri despre tine.
PAS este, la acest moment, singurul partid pro-european ce va accede în parlament, cu șanse reale de a obține majoritatea și prelua guvernarea și, mai
Partidul Socialiștilor (PSRM) și Partidul Comuniștilor (PCRM) sunt unicele formațiuni politice ce au rămas independente, care nu sunt dirijate de actorii externi.
Vladimir Voronin a declarat în cadrul unui briefing organizat de către liderii BECS, că oponenții politici nu își pot demonstra capacitățile de lucru în
Vedem implicarea factorului extern în campania pentru Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), iar acest lucru este ilegal. Despre aceste nereguli ar relatat
Norocul e un concept destul de subiectiv. Cei care trec prin numeroase accidente sau drame în viaţa lor sunt norocoşi că au scăpat cu viaţă din ele sau
O copilă de 13 ani din stânga Nistrului s-a înecat în râul Nistru. Tragedia s-a produs ieri, în jurul orei 20:10. Potrivit presei din regiune, copila împreună
Astăzi a început repartizarea buletinelor de vot de la tipografie către consiliile electorale de circumscripție electorală. Reprezentanții inspectoratelor
Dacă ţi s-a întâmplat vreodată să pleci de acasă cu o listă scurtă de produse pe care ţi le-ai propus să le cumperi, dar te-ai întors acasă cu mult mai
Președintele Maia Sandu a avut o convorbire telefonică cu prim-ministrul Regatului Țărilor de Jos, Mark Rutte.Maia Sandu i-a mulțumit pentru menținerea
Președintele Comisiei Electorale Centrale, Dorin Cimil, nu exclude faptul că CEC, prin intermediul instanței, ar putea recupera de la Guvern o parte din
Un bărbat de 36 de ani a pornit beat la volan, în plină zi, însă a fost stopat de angajații INSP. Cazul a avut loc după amiază zilei de ieri în satul Pașcani, raionul Cahul.

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.