Dodon: În campania din 2019, când eram președinte, CEC mi-a interzis să merg în teritoriu, iar Sandu zilnic face campanie pentru PAS

Dodon: În campania din 2019, când eram președinte, CEC mi-a interzis să merg în teritoriu, iar Sandu zilnic face campanie pentru PAS POLITIC

Vedem implicarea factorului extern în campania pentru Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), iar acest lucru este ilegal. Despre aceste nereguli ar relatat liderul PSRM, Igor Dodon, în cadrul unei conferințe de presă.

În același timp, Dodon a menționat că Blocul Electoral al Comuniștilor și Socialiștilor a avut o campanie corectă, în conformitate cu legislația electorală.

„Noi nu am agresat pe nimeni din oponenți. Pe când cei din dreapta ne-au vandalizat oficiile noastre din teritoriu, au atacat oamenii noștri, au spart ferestrele, au tăiat roțile la mașini. Asta au făcut-o cei de la PAS. Au distrus materialele de agitație. Ca concluzie, agresivitatea este una din caracteristicile partidelor de dreapta, în frunte cu Partidul PAS. Ei au fost cei mai agresivi în această campanie”, a menționat Igor Dodon.

„Sunt și multe alte încălcări făcute de PAS: utilizarea resurselor administrative. Maia Sandu direct s-a implicat în campanie, mergând prin raioane. În campania electorală din 2019, când era președinte de țară, CEC mi-a interzis să merg în raioane. Am văzut și vedem implicarea factorului extern în campania PAS: ambasadori străini, oficiali din UE. Agitație electorală în favoarea PAS a făcută chiar și Ludovic Orban, președintele Camerei Deputaților din România”, a mai declarat Igor Dodon.

sinteza.org

Lasă un răspuns