ACTUAL
Procuratura municipiului Chișinău și Procuratura Căușeni, Oficiul Anenii Noi informează despre pronunțarea recentă a patru sentințe de condamnare în cazul
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) comunică cu privire la reținerea și, ulterior, nimicirea unui lot de 3400 kg de ardei proaspăt, de
Polițiștii din Orhei au desfășurat o serie de percheziții localitatea Berezlogi, în urma cărora au fost depistate și ridicate substanțe vegetale cu miros
Bărbatul care și-a pierdut viața în urma exploziei produse duminică, 14 decembrie, într-o locuință din comuna Ciorescu, este fratele lui Teodor Cârnaț.
Polițiștii de la Ciocana au deconspirat activitatea ilegală a șapte persoane, cu vârste cuprinse între 19 și 43 de ani, suspectate de implicare în păstrarea
Peste 700 de permise de conducere urmează a fi anulate, după ce autoritățile au descoperit o schemă de corupție prin care se fraudau examenele teoretice
Cristian Rizea susține că a fost ținta a două tentative de asasinat la Chișinău, una prin otrăvire și alta prin atac cu cocktailuri Molotov.
Trei șoferi riscă să fie sancționați pentru încălcarea legislației vamale, după ce au încercat să introducă ilicit în țară mărfuri, în cantități comerciale.
Un grup de părinți revenit recent din diaspora s-a întâlnit cu ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, pentru a discuta despre integrarea copiilor
Explozia unei instalații de încălzit în sobă a luat viața unui bărbat, iar altul a ajuns în stare gravă la spital. Cazul a avut loc în seara zilei de 14
Procurorii oficiului Rîșcani din Chișinău anunță trimiterea în judecată a celui de-al doilea învinuit în dosarul escrocheriei cu mașini de lux și tehnicii
O femeie din municipiul Ungheni, Larisa Arcana, a relatat public, într-un interviu video, că fiica sa, Diana, persoană cu dizabilitate, ar fi fost sedată

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.