POLITIC
În Rusia, continuă ancheta în dosarul Laundromat. Ministerul de Interne de la Moscova anunță că în acest dosar, în continuare, sunt cercetați Vlad Plahotniuc
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) continuă investigațiile în dosarele de investigare a cauzelor penale
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, spune că la întoarcerea delegației Republicii Moldova de la Sankt Petersburg vom avea o claritate în privința prețului
Directorul Agenției Servicii Publice, Mircea Eșanu, susține că au mai descoperit o persoană cunoscută presei că ar deține dubla identitate.
La începutul lunii curente, viceprimarul de la Bălți, Nicolae Grigorișin, anunța că va participa la alegerile pentru funcția de Primar General al municipiului
Discuțiile pe subiectul procurării gazelor din Rusia au caracter constructiv și eforturile de a găsi un punct de intersecție a intereselor ambelor părți
Principiul meritocrației care a fost atât de mult promovat de PAS, s-a transformat în principiul lingușirii pentru a obține funcții. Opinia aparține expertului
Constituționalistul Teodor Cârnaț a declarat în cadrul unei emisiuni că nu este exclus faptul că aleșii statului s-ar putea alege cu dosare penale pentru
Veaceslav Platon a fost citat de procurorii anticorupție, pentru data de 2 noiembrie, în vederea înaintării acuzării de preluare ilicită, în perioada 2011-2015
Rusia foloseşte gazele naturale ca „armă politică” împotriva Republicii Moldova, a declarat joi Înaltul Reprezentant UE pentru Afaceri Externe, Josep Borrell.
Preşedintele Maia Sandu a comunicat, după şedinţa Consiliului Suprem de Securitate la care s-a discutat despre funcţionarea instituţiilor de stat în condiţiile
Fadei Nagacevschi nu se arată prea deranjant de faptul că nu a fost ales în funcția de viceprimar. Cu puțin timp în urmă, acesta a făcut o postare pe pagina

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.